Femeile cu vârste între 50 și 69 de ani, eligibile pentru screeningul cancerului de sân în cadrul proiectului DARIA, pot beneficia de mamografii digitale gratuite în luna noiembrie 2026. Investigațiile vor fi realizate de unitatea mobilă a Institutului Regional de Oncologie Iași, care va ajunge în mai multe localități marginalizate din județul Vaslui, potrivit unui anunț publicat de institut pe pagina sa de Facebook.

Pentru a beneficia de testare, femeile trebuie să fie asimptomatice, să nu aibă un diagnostic de cancer mamar, să provină din grupuri vulnerabile sau defavorizate socio-economic ori din comunități marginalizate și să nu fi efectuat o mamografie în ultimele 12 luni. De asemenea, acestea nu trebuie să fie însărcinate sau să alăpteze, au precizat reprezentanții institutului.

Calendarul cu localitățile în care va staționa unitatea mobilă a fost publicat de Institutul Regional de Oncologie Iași.

Proiectul „Programul Național de Screening pentru Cancerul de Sân: Depistarea Activă, Responsabilitate, Informație și Acces – DARIA”, cu codul SMIS 352097, este finanțat din Fondul Social European+ și se desfășoară în regiunile Nord-Est, Vest, Nord-Vest, Centru, Sud-Vest, Sud-Est, București-Ilfov și Sud-Muntenia.