Spitalul CFR din Sibiu a fost preluat oficial de Primăria Municipiului Sibiu și va funcționa acum ca Spital Municipal, a declarat deputatul PSD Sibiu, Bogdan Trif.

El a precizat că evenimentul marchează un moment istoric pentru oraș și va permite accesul la servicii medicale de calitate pentru pacienți din municipiu și din județul Sibiu.

„Astăzi, ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, în prezența managerului Spitalului CFR din Sibiu, Ștefania Șerban și a mea, a semnat protocolul de predare-primire către Primăria Municipiului Sibiu”, a spus Trif.

Deputatul a adăugat că investițiile în această unitate vor continua, pentru ca pacienții să beneficieze de servicii medicale moderne și performante. „O felicit pe doamna manager a Spitalului CFR din Sibiu pentru toată munca depusă în sprijinul sibienilor”, a mai spus Trif.

El a mulțumit și fostului prim-ministru Sorin Grindeanu, „care a inițiat acest demers și a alocat fondurile necesare exproprierilor, astfel încât statul să reintre în posesia clădirii spital și a terenurilor aferente pentru ca proiectele de dezvoltare pe fonduri europene să fie continuate”.

Deputatul a felicitat Primăria Sibiu, reprezentată de primarul Astrid Fodor, pentru implicarea în proiect. „Primăria și-a asumat acest proiect care este vital pentru sistemul medical sibian. Astăzi este o zi importantă pentru Sibiu!”, a concluzionat Trif.