Glaucomul, una dintre principalele cauze de orbire ireversibilă, nu doare și nu dă semne evidente la început, fiind adesea descoperit prea târziu, atrag atenția specialiștii de la Spitalul Clinic CF Timișoara.

Ziua Mondială a Glaucomului, marcată pe 12 martie, subliniază importanța depistării precoce a acestei afecțiuni oculare periculoase, care evoluează fără simptome evidente în stadiile incipiente. Boala afectează nervul optic și poate deteriora vederea progresiv; odată apărute, leziunile sunt ireversibile.

Glaucomul apare cel mai frecvent după vârsta de 40–50 de ani, iar riscul este crescut în cazul persoanelor cu antecedente familiale, diabet zaharat, hipertensiune arterială sau valori crescute ale tensiunii intraoculare.

„Pacienții nu prezintă simptome în fazele incipiente ale bolii. De multe ori, afecțiunea este descoperită întâmplător, în timpul unui control oftalmologic de rutină. În momentul în care apar tulburări de vedere, boala poate fi deja într-un stadiu avansat. Printre simptomele bolii se numără îngustarea câmpului vizual, scăderea progresivă a acuității vizuale, dificultatea la citit sau la condus noaptea. Simptomele acute includ durere oculară puternică, ochi roșu, vedere brusc încețoșată, greață și vărsături, precum și apariția halourilor în jurul luminilor”, explică dr. Elena Maria Secasan, medic primar oftalmolog la Spitalul Clinic CF Timișoara.

Consultul oftalmologic permite măsurarea presiunii intraoculare, evaluarea nervului optic prin investigații de tip OCT, măsurarea grosimii corneei, evaluarea unghiului de drenaj, realizarea fundului de ochi și efectuarea gonioscopiei.

„Tratamentul se face etapizat. În prima etapă se pot administra picături. Dacă efectul nu este cel scontat, se intervine cu trabeculoplastie laser selectivă sau iridotomie laser. Există și tratamente chirurgicale, care includ trabeculectomia – o intervenție pentru reducerea presiunii intraoculare – sau implantarea unor dispozitive de drenaj ocular”, adaugă dr. Secasan.

În cadrul Spitalului Clinic CF Timișoara funcționează un cabinet de oftalmologie în Ambulatoriul unității sanitare. Consultul este gratuit, în baza trimiterii de la medicul de familie.