În fiecare an, 7 aprilie marchează Ziua Mondială a Sănătății, un moment în care sănătatea este subliniată ca responsabilitate a fiecăruia, potrivit Spitalului Clinic CF Timișoara.

Spitalul transmite că „în fiecare an, 7 aprilie este una dintre zilele în care ne amintim cât de fragilă, dar, în același timp, cât de importantă este sănătatea. De multe ori, realizăm acest lucru abia când avem nevoie de ajutor medical. Sănătatea nu este un dat pe termen lung, ci o responsabilitate a fiecăruia dintre noi să avem grijă de ea.”

Pentru cadrele medicale din Ambulatoriu, această zi înseamnă și un respiro. „Astfel, marți, 7 aprilie, nu se vor efectua consulturi în Ambulatoriu, fiind zi liberă pentru personalul medical”, precizează spitalul.

Totuși, grija pentru pacienți continuă: „Activitatea din spital se desfășoară fără întrerupere, iar pacienții internați primesc îngrijire și tratament ca în fiecare zi, indiferent dacă este sărbătoare, zi liberă sau weekend. Dincolo de orice calendar, sănătatea nu așteaptă, iar noi avem o responsabilitate continuă față de pacienți.”

Consulturile în Ambulatoriu vor fi reluate miercuri, 8 aprilie, „conform programului obișnuit”, mai adaugă Spitalul Clinic CF Timișoara.