„Există un actor, Rusia, care, împotriva României, și împotriva țărilor europene, și a câtorva țări occidentale, duce un război informațional, și războiul ăsta se duce și în medicină”, a declarat, marți, președintele României, Nicușor Dan.
„Din nou, suntem într-un război informațional. (…) Trebuie să intervenim activ în acest război informațional, astfel încât opinia profesionistului și credibilitatea profesionistului să vină în această dezbatere. Pentru că una e un om care a făcut 10 ani de școală în medicină, și după aceea s-a dus la congrese, s-a perfecționat continuu, și alta e unul care vinde o reclamă pe internet pentru un leac minune și care o să vedem că a provocat tragedii pentru că oamenii nu s-au informat suficient” a declarat Nicușor Dan.
Președintele României a transmis, de Ziua Sănătății, un gând de recunoștință pentru tot sistemul medical – medici, asistenți, tehnicieni, administratori, „oameni care au un rol important în societatea noastră”.
„Mulțumim pentru tot ce fac, pentru nopțile nedormite, pentru anii de studii pe care i-au făcut, măcar de ziua asta”, a afirmat Nicușor Dan.
„Se întâmplă și lucruri bune în România”
Potrivit președintelui, este important să spunem oamenilor că se întâmplă și lucruri bune în România.
„Pentru că noi suntem sub un bombardament informațional – „totul e o tragedie, nimic nu merge în țara asta”. Nu! Trebuie să ne uităm – bineînțeles că sunt lucruri care nu merg și le-am spus și le vom spune de multe ori -, dar sunt lucruri care se întâmplă, și noi, ca societate, dacă vrem să fim maturi și vrem să construim, vrem să progresăm, trebuie să privim cu echilibru și ce e bun și ce e rău în societatea noastră, și faptul că în trei ani s-a construit acest spital, care răspunde unei necesități, e un lucru extrem de bun pe care trebuie să-l subliniem”, a explicat președintele.
Rolul fondurilor europene în dezvoltarea României
Nicușor Dan a adus în atenție contribuția fondurilor europene la dezvoltarea României în ultimele două decenii.
„Trebuie să repetăm că parte din dezvoltarea – și suntem aici, dacă vrem să ne comparăm cu Serbia, de exemplu – parte importantă din dezvoltarea pe care România a avut-o în ultimii 20 de ani a venit prin fonduri europene, adică prin bani pe care contribuabili din alte țări europene, pentru binele comun al Europei, l-au pus pentru dezvoltarea unor țări cum e România. Și asta trebuie să o spunem. Bineînțeles, din nou, Europa este o dezbatere, Europa a făcut niște greșeli. Noi trebuie să fim mai implicați în direcția pe care această construcție o are, însă, dacă tragem linie, să nu uităm lucrul ăsta: parte din dezvoltarea României în ultimii 20 de ani vine de la Uniunea Europeană”, a spus președintele.








