Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis, sâmbătă, că limitarea internărilor, anunțată de unele unități sanitare, are „un caracter temporar, fiind determinată în principal de adoptarea cu întârziere a bugetului pentru anul 2026, precum și de introducerea, prin legea bugetului, a unor limite lunare de cheltuieli”.
„CNAS a susținut constant și susține în continuare că aplicarea unor plafoane lunare rigide în domeniul sănătății este inadecvată, întrucât: nevoia de servicii medicale nu poate fi planificată administrativ, pacienții nu se îmbolnăvesc conform unui calendar bugetar, acordarea îngrijirilor medicale nu poate fi amânată fără riscuri pentru sănătatea populației”, a transmis CNAS.
Totodată, arată sursa citată, bugetul alocat CNAS pentru anul 2026 este unul relativ adecvat, asigurând resurse financiare suficiente pentru toate domeniile de asistență medicală, inclusiv – și în mod special – pentru sectorul spitalicesc.
„În același timp, CNAS atrage atenția că, deși spitalele beneficiază de cea mai mare alocare bugetară (aproximativ 34 miliarde lei), este necesară o reformă a modelului de finanțare, în sensul: aplicării principiului „banii urmează pacientul”, orientării finanțării către servicii medicale efectiv realizate, eliminării situațiilor de finanțare a ineficienței sau a inactivității”, precizează CNAS.
CNAS a transmis că rolul instituției este de a deconta servicii medicale, nu de a susține direct structuri de cost fixe, precum salariile, în absența activității medicale corespunzătoare.
De asemenea, CNAS semnalează necesitatea creșterii eficienței utilizării fondurilor publice și a reducerii risipei, în special în domeniul achizițiilor publice.
Potrivit CNAS, analizele preliminare indică diferențe semnificative între spitale comparabile (ca profil și complexitate), în ceea ce privește:
- indicatorii de activitate;
- performanța financiară;
- costurile aferente serviciilor medicale.
„Mai mult, CNAS dezavuează anumite practici semnalate recent în spațiul public, precum impunerea de către unii manageri de spitale publice a unor „norme minime sau maxime” de internări pentru medici. Aceste practici sunt în atenția corpului de control al CNAS, iar CNAS colaborează în acest sens cu alte instituții ale statului”, a mai precizat CNAS.







