Consiliul Director al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) anunță convocarea Adunării Generale Ordinare vineri, 22 mai 2026, de la ora 18:30, „în temeiul prevederilor art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privitoare la asociații și fundații, coroborate cu cele ale art. 40 din Statutul SRDNBM”.
Adunarea Generală Ordinară a Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice se va desfășura la Timișoara, Sala Experience, Timișoara Convention Center, Str. Mărășești 1-3.
În cazul în care nu va fi întrunit cvorumul legal (jumătate plus unu din numărul membrilor activi ai SRDNBM), Adunarea Generală se va reconvoca în aceeași zi, la ora 18:40, în același loc.
Ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare
Adunarea Generală Ordinară a Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice va avea următoarea ordine de zi:
- Prezentarea și aprobarea raportului de activitate al Președintelui și al Consiliului Director al SRDNBM pe anul 2025;
- Aprobarea descărcării de gestiune și de activitate a Președintelui și al Consiliului Director al SRDNBM pe anul 2025;
- Prezentarea și aprobarea bilanțului SRDNBM – raportul financiar contabil aferent anului 2025;
- Alegerea Președintelui SRDNBM pentru mandatul iunie 2027 – mai 2030;
- Alegerea Secretarului SRDNBM pentru mandatul iunie 2027 – mai 2030;
- Menținerea aprobării majorării sponsorizării anuale aferente anului 2026 cu suma de 000 EUR, de la suma de 30.000 EUR la suma de 40.000 EUR pentru Fundația Cristian Șerban;
- Prezentarea și aprobarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli al SRDNBM pentru anul 2026;
- Confirmarea calității de membru titular activ a acelor persoane care au depus cerere de înscriere în SRDNBM după data ultimei Adunări Generale;
- Diverse (în temeiul art. 28 din Statutul SRDNBM, orice membru al SRDNBM are dreptul de a se adresa verbal sau în scris Adunării Generale privind orice problemă care privește activitatea SRDNBM; dacă problema sesizată necesită dezbaterea și aprobarea în cadrul Adunării Generale Ordinare, în vederea completării ordinii de zi a Adunării Generale Ordinare, membrii interesați sunt invitați să transmită în scris propunerile în acest sens, până cel târziu cu cinci zile înaintea datei pentru care a fost convocată Adunarea Generală Ordinară, prin corespondență electronică, la adresa office@societate-diabet.ro ;
- Aprobarea împuternicirii Președintelui SRDNBM să semneze Procesul Verbal al Adunării Generale Ordinare, Hotărârea Adunării Generale Ordinare, precum și orice alt document necesar în vederea înregistrării modificărilor intervenite în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor. În scopul înregistrării modificărilor aprobate în Adunarea Generală Ordinară în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, Președintele Adunării Generale va putea împuternici orice persoană fizică sau juridică – avocat sau societate civilă de avocați – pentru a reprezenta SRDNBM în fața instanțelor de judecată, a altor autorități sau instituții publice, după necesitate.
Convocatorul poate fi consultat AICI.







