Screeningul gratuit pentru depistarea precoce a cancerelor din sfera cap-gât a fost prelungit, în urma interesului crescut al pacienților, anunță Spitalul Sf. Constantin.
Campania se va desfășura în perioada 27–30 aprilie 2026 și vizează diagnosticarea timpurie a afecțiunilor oncologice din zona orală și maxilo-facială.
Potrivit Spitalul Sf. Constantin, screeningul se adresează în special persoanelor de peste 40 de ani, fumătorilor sau celor care consumă frecvent alcool, dar și pacienților cu istoric de infecție cu HPV.
De asemenea, sunt încurajate să se prezinte la control persoanele care prezintă simptome persistente, precum răgușeală, dureri în gât, leziuni orale, dificultăți la înghițire sau umflături la nivelul gâtului.
Reprezentanții unității medicale subliniază că investigațiile sunt deschise și celor care doresc un control preventiv, chiar în absența simptomelor.
Consultațiile vor fi realizate de Ovidiu Scovronschi, medic primar în chirurgie buco-maxilo-facială, în cadrul campaniei derulate de Spitalul Sf. Constantin.








