Pacienții cronici incluși în programele naționale de sănătate vor avea acces la investigații imagistice și de medicină nucleară în funcție de nevoile medicale, fără limitarea la un număr fix anual, după ce Ministerul Sănătății a decis corectarea unei măsuri care a redus semnificativ accesul la diagnostic.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat că restricționarea decontării investigațiilor a avut efecte negative imediate asupra pacienților.

„Economia reală în sistemul de sănătate nu se face prin îngrădirea și limitarea accesului pacienților cronici din programele naționale de sănătate la servicii de diagnostic și de monitorizare prin imagistică. Limitarea decontării investigațiilor de tip MONITOR la o singură investigație anuală per pacient, propusă strict ca o măsură contabilă, dar fără nuanțe specifice sistemului de sănătate, a produs un efect nedorit și imediat: accesul la investigații esențiale a scăzut abrupt pentru pacienții cronici din programele naționale de sănătate.”

Potrivit acestuia, analiza datelor din sistem arată o scădere importantă a numărului de investigații.

„Am analizat cifrele din luna ianuarie. Numărul acestor investigații a fost cu aproximativ 47% mai mic față de media trimestrului IV 2025. Asta înseamnă o limitare directă a accesului la diagnostic.”

Ministrul a subliniat că reducerea accesului la diagnostic nu generează economii reale, ci poate duce la agravarea cazurilor și la costuri mai mari ulterior.

„Economiile la buget nu se pot face din limitarea accesului la diagnostic, pentru că viața unui om nu se poate calcula în deficit bugetar. Când reduci investigațiile, nu reduci costuri, doar le amâni și le faci mai mari, atunci când pacientul ajunge mai târziu la tratament, cu forme mult mai grave.”

În acest context, autoritățile au decis eliminarea limitărilor pentru pacienții cronici, în funcție de evoluția bolii.

„Pentru pacienții cronici din programele naționale, cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, oncologice, neurologice sau afecțiuni rare, toate investigațiile de înaltă performanță și de medicină nucleară necesare monitorizării vor fi decontate, conform nevoilor medicale, fără limite abstracte de una sau două pe an. De parcă evoluția bolilor este identică pentru toți și poate fi programată într-un Excel.”

Ministrul a anunțat că o Ordonanță de Urgență pentru corectarea acestor măsuri a fost pusă în transparență decizională.

„Astăzi, cu responsabilitate administrativă, cât încă mai sunt ministru al Sănătății, am decis să pun în transparență decizională Ordonanța de Urgență care vine să corecteze aceste anomalii de funcționare a sistemului de sănătate, chiar dacă, la un moment dat, calculele financiare au ieșit bine.”