Sistemul de sănătate riscă blocaje majore în urma aplicării prevederilor din OUG 7/2026 privind reducerea cheltuielilor de personal, avertizează Federația SANITAS din România, care solicită modificarea de urgență a actului normativ și extinderea excepțiilor pentru toate unitățile sanitare.
Federația SANITAS a transmis Parlamentului, printr-o sesizare adresată comisiilor juridică, de muncă și sănătate din Camera Deputaților, că reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal poate conduce în practică la disponibilizări, cu impact direct asupra funcționării sistemului public de sănătate.
Organizația sindicală cere eliminarea prevederilor din articolul XLIX al ordonanței care permit concedierea personalului din sectorul public și extinderea excepțiilor de la măsurile de reducere a cheltuielilor de personal la toate unitățile din rețeaua de sănătate, nu doar la spitale și serviciile de ambulanță.
„Sistemul de sănătate va intra în blocaj dacă reducerea cheltuielilor de personal se va traduce prin disponibilizări. În plus, din punctul nostru de vedere, măsurile cuprinse în art. XLIX alin. 1-3, din OUG 7/2026, așa cum sunt ele formulate acum, sunt neconstituționale. Să fim clari, noi nu contestăm dreptul in sine al instituțiilor publice de a efectua disponibilizări în condițiile prevăzute de lege, ci dreptul Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență prin care să impună instituțiilor publice reducerea cheltuielilor de personal prin desființarea posturilor, fapt care conduce la pierderea salariului de bază, adică cea mai drastică formă de afectare a drepturilor salariale!”, a declarat președintele Federației SANITAS, Iulian Pope.
Acesta a mai precizat că limitarea excepțiilor doar la spitale și ambulanță este insuficientă, întrucât ar putea afecta în lanț alte instituții esențiale din sistemul sanitar, precum direcțiile de sănătate publică, institutele sau centrele de transfuzie.
Demersurile Federației SANITAS sunt susținute și de Avocatul Poporului, care a transmis Parlamentului un punct de vedere privind posibile aspecte de neconstituționalitate ale prevederilor ordonanței, după o întâlnire cu reprezentanții organizației sindicale.







