Polițiștii din județul Bihor investighează un caz privind nereguli în sistemul de asigurări de sănătate, în care două cadre medicale sunt suspectate că ar fi raportat consultații fictive și ar fi introdus date necorespunzătoare realității în sistemele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu impact asupra bugetului asigurărilor sociale de sănătate.
La data de 23 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, precum și o ordonanță de ridicare de documente, la imobilele reprezentând domiciliile unei femei, de 51 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor și al unei alte femei, de 45 de ani, din comuna Sâniob, județul Bihor și la sediile a două cabinete medicale individuale, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări privind infracțiunile de abuz în serviciu, fals intelectual și fraudă informatică.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2025 – prezent, cele două femei, în calitate de medici în cadrul unui centru de permanență din localitatea Mișca, județul Bihor și al cabinetelor medicale individuale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat, ar fi efectuat înscrieri nereale în registrele medicale, prin consemnarea unor pacienți ca fiind consultați, deși aceștia nu s-ar fi prezentat în unitatea medicală.
Totodată, acestea ar fi întocmit, în mod fictiv, evidențe privind pacienții și tratamentele acordate, precum și înscrisuri referitoare la consultațiile la domiciliu, în condițiile în care pacienții s-ar fi prezentat în realitate la cabinetul medical, cauzând astfel un prejudiciu la bugetul asigurărilor sociale de sănătate al statului, ce urmează a fi determinat în cadrul cercetărilor.
De asemenea, în aceeași perioadă, cele două femei ar fi introdus în sistemul informatic pentru prescripția electronică al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate date necorespunzătoare realității, referitoare la persoanele consultate, diagnosticele stabilite și medicamente prescrise, în scopul obținerii de foloase necuvenite, cu afectarea bugetului asigurărilor sociale de sănătate al statului.
În urma perchezițiilor au fost ridicate agende, evidențe neoficiale, documente, medii de stocare și două terminale mobile, utilizate de persoanele vizate.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea eventualului prejudiciu. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurii penale.







