Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa Principesei Muna Al-Hussein a Iordaniei, pentru contribuțiile la dezvoltarea profesiilor de asistență medicală și moașă și pentru impactul asupra sănătății publice la nivel internațional.

Ceremonia a avut loc la 11 mai 2025 și a fost prezentată de universitate drept un moment de prestigiu pentru comunitatea academică a UMF „Carol Davila”.

„În data de 11 mai 2025, universitatea noastră a avut onoarea de a conferi titlul de Doctor Honoris Causa Alteței Sale Regale Principesa Muna Al-Hussein a Iordaniei, în semn de profundă apreciere pentru contribuțiile sale excepționale la dezvoltarea profesiilor de asistență medicală și moașă, precum și pentru impactul remarcabil asupra sănătății publice la nivel internațional”, se arată în mesajul transmis de universitate.

Potrivit UMF „Carol Davila”, Principesa Muna Al-Hussein este recunoscută la nivel internațional pentru activitatea desfășurată în promovarea nursingului și a educației medicale, dedicând peste șase decenii dezvoltării resurselor umane din sănătate și consolidării standardelor profesionale în domeniul asistenței medicale.

Instituția menționează că, prin inițiative precum înființarea Colegiului de Nursing „Princess Muna” și a Consiliului Iordanian al Asistenței Medicale, Principesa Muna Al-Hussein a contribuit la modernizarea educației în nursing și la dezvoltarea unui model de guvernanță recunoscut internațional.

“Ceremonia desfășurată la București a reprezentat un moment de înaltă încărcătură academică și simbolică, reafirmând valorile pe care UMF „Carol Davila” le promovează: excelența academică, responsabilitatea socială, cooperarea internațională și angajamentul pentru dezvoltarea sistemelor moderne de sănătate”, transmit reprezentanții UMF.