Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu subliniază importanța medicinei de urgență în salvarea de vieți și în gestionarea pacienților aflați în stare critică, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență, prin mesaje de recunoștință adresate personalului medical din prima linie.
Reprezentanții unității medicale arată că medicina de urgență reprezintă un domeniu esențial al sistemului sanitar, unde rapiditatea intervenției, munca în echipă și profesionalismul sunt decisive pentru evoluția pacienților.
„Ziua Internațională a Medicinei de Urgență este un moment important în care celebrăm munca și dedicarea tuturor celor care activează în acest domeniu complex și solicitant. În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu continuăm să dezvoltăm serviciile medicale de urgență și să investim constant în infrastructură, echipamente și resursa umană, pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor pacienților noștri”, a declarat Robert Fotache, managerul spitalului.
Directorul medical al unității, dr. Dragoș Popescu, a evidențiat importanța colaborării interdisciplinare și a pregătirii continue în medicina de urgență.
„Medicina de urgență presupune decizii rapide, responsabilitate și o colaborare permanentă între specialități. Performanța medicală este rezultatul muncii de echipă și al preocupării constante pentru calitatea actului medical. Le mulțumesc colegilor pentru profesionalismul și implicarea de care dau dovadă zi de zi, în condiții adesea dificile, dar cu aceeași responsabilitate față de pacient”, a transmis acesta.
Directorul de îngrijiri, Laurențiu Ghinoiu, a subliniat rolul esențial al personalului medical și auxiliar în acordarea îngrijirilor de urgență.
„În medicina de urgență, fiecare gest, fiecare decizie și fiecare minut contează. Personalul medical și de îngrijire are un rol esențial în acordarea rapidă a îngrijirilor și în sprijinirea pacienților și aparținătorilor în momente dificile. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru dedicarea, empatia și eforturile depuse în slujba pacienților”, a precizat acesta.
Șeful UPU-SMURD Sibiu, dr. Csillag Paul-Bogdan, a transmis un mesaj amplu privind activitatea echipelor de urgență, subliniind complexitatea intervențiilor și condițiile dificile de lucru.
„Cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență, doresc să le mulțumesc tuturor colegilor (medici, asistenți medicali, brancardieri, infirmiere/ piloți, paramedici, salvamontiști, personal tehnic și auxiliar) pentru eforturile pe care le fac zilnic în vederea salvării de vieți omenești. Medicina de Urgență presupune de multe ori efectuarea unor acte medicale de înaltă calificare, câteodată în condiții dificile (servicii de urgență supraaglomerate, personal insuficient, condiții de teren), sub presiunea timpului”, a transmis acesta.
Acesta a mai precizat că UPU-SMURD Sibiu asigură permanent asistență medicală de urgență atât în spital, cât și în prespital, prin echipele SMURD terestru și aerian.
„Personalul UPU-SMURD al SCJU Sibiu asigură asistența medicală de urgență în permanență, atât spitalicească (în cadrul Unității de Primiri Urgențe), cât și la nivel prespitalicesc (echipe medicale pentru ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, Terapie Intensivă Mobilă Neonatală și elicopterul Punctului de Operare Aeromedicală SMURD Brașov). Deși ne confruntăm cu probleme legate de numărul de personal și spațiu limitat, reușim să îndeplinim misiunea serviciului nostru”, a mai spus acesta.
Conducerea spitalului a transmis mulțumiri personalului medical, auxiliar și administrativ pentru activitatea desfășurată zilnic și pacienților pentru încrederea acordată, reafirmând angajamentul pentru investiții în infrastructură și dezvoltare profesională.








