Gabriela Trifon, manager de comunicare și CSR pentru MSD România, a subliniat necesitatea elaborării unui plan național de alfabetizare în sănătate, în cadrul Conferinței Naționale de Sănătate Publică, atrăgând atenția că educația pentru sănătate rămâne o verigă esențială, dar insuficient dezvoltată în România.

„Aș vrea să fac o referire la componentele de educație pentru sănătate. Avem un plan național de cancer, avem o strategie de sănătate, dar cred că ceea ce lipsește la acest moment este un plan național de alfabetizare în sănătate. Ati spus mai devreme că în România e un nivel scăzut de educație în sănătate, însă cred că este rolul tuturor să contribuim la creșterea acestui nivel”, a declarat Gabriela Trifon.

Ea a lansat un apel către actorii prezenți la eveniment pentru a contribui la dezvoltarea unui cadru comun în acest sens, amintind că există deja inițiative anterioare în domeniu.

„Și am sa va lansez o provocare, dacă-mi permiteți, pentru că toți ați vorbit de proiecte concrete și avand în vedere că avem la masă toți actorii care ar putea să contribuie la un astfel de plan, poate acum e un început. Am început cu cei de la COPAC în 2021, am pus pe hartie un astfel de plan. La momentul respectiv avem în vedere nevoia de educație pentru sănătate în școli, pentru că este foarte, foarte important”, a mai precizat aceasta.

Managerul de comunicare MSD România a evidențiat și rolul educației pentru sănătate în creșterea acoperirii vaccinale, în special în cazul vaccinării anti-HPV, unde România a înregistrat progrese recente.

„Asta ne-ar ajuta pe viitor și în ceea ce privește creșterea ratelor de vaccinare anti-HPV.  Cred că putem vorbi de un progres foarte, foarte important. Peste 270.000 de persoane sunt astăzi vaccinate și avem o creștere de 40% a numarului de vaccinuri, comparativ cu anul trecut. Și cred că aici, ceea ce am reușit să construim în ultimii ani, are în vedere fix acest subiect, educația pentru sănătate”, a adăugat Gabriela Trifon.