Pacienții oncologici din județul Neamț vor beneficia de un nou pavilion dedicat tratamentului și îngrijirii, după ce proiectul de la Spitalul Județean Neamț a fost deblocat la nivelul Consiliului Județean. Investiția, realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI), vizează modernizarea infrastructurii medicale și creșterea calității serviciilor oferite pacienților.
Proiectul se află într-o etapă avansată de implementare, proiectul tehnic fiind finalizat, iar autoritățile au transmis cererea pentru emiterea autorizației de construire, pas esențial înainte de începerea lucrărilor.
„Astăzi, la Consiliul Județean Neamț, am prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, stadiul proiectului, alături de managerul spitalului, conf. dr. Alexandru Pătrașcu, și de reprezentantul firmei care va executa lucrările”, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa.
Acesta a precizat că investiția are o valoare importantă și include toate etapele necesare implementării:
„Investiția este realizată prin Compania Națională de Investiții, iar valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de aproximativ 20,2 milioane de lei, fără TVA.
Contractul include proiectarea, execuția lucrărilor și asistența tehnică pe durata implementării.”
Potrivit autorităților județene, lucrările vor putea începe după emiterea autorizației de construire, iar durata de execuție este estimată la 14 luni. Constructorul va asigura o garanție de bună execuție de 60 de luni.
„În acest moment, proiectul tehnic este finalizat, iar la finalul săptămânii trecute am semnat cererea pentru emiterea autorizației de construire, un pas necesar pentru începerea efectivă a lucrărilor. Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 14 luni, iar constructorul va asigura o garanție de bună execuție de 60 de luni”, a mai precizat Daniel Vasilică Harpa.
Noul pavilion va avea o suprafață totală de 1.984 mp, desfășurată pe demisol, parter și două etaje. În urma reproiectării, clădirea a fost extinsă pe verticală prin realizarea unui etaj suplimentar, pentru respectarea normelor tehnice și de siguranță.
Autoritățile spun că investiția răspunde unei nevoi vechi de aproape opt ani, perioadă în care pacienții oncologici și familiile acestora au așteptat îmbunătățirea condițiilor de tratament.
„Știu că acest proiect este așteptat de oameni de aproape 8 ani. Știu și câtă nemulțumire s-a adunat în tot acest timp, mai ales din partea pacienților și a familiilor care aveau nevoie de condiții mai bune pentru tratament. Îi înțeleg pe deplin. Oncologia nu este un pavilion oarecare al spitalului. Tocmai de aceea, pentru mine, deblocarea acestui proiect a fost una dintre prioritățile pentru care m-am luptat constant. Sănătatea nemțenilor este principala prioritate pentru mine!”, a transmis președintele CJ Neamț.







