Autorităţile au declanşat o anchetă penală şi efectuează percheziţii în Bucureşti într-un dosar privind infracţiuni grave de natură sexuală care ar fi fost comise de un medic psiholog, în vârstă de 64 de ani, potrivit Poliţiei Capitalei.
În această dimineaţă, 3 iunie 2026, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară în Capitală, într-un dosar penal ce vizează infracţiuni de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, viol şi agresiune sexuală.
„Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sector 5, la data de 23 februarie 2026, în urma căreia au fost demarate cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, viol și agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 64 de ani, medic psiholog din Capitală, în această dimineață sunt puse în executare două mandate de percheziție, în Municipiul București”, se arată în informarea Poliţiei Capitalei.
În urma descinderilor, persoana bănuită a fost depistată şi urmează să fie condusă la sediul poliţiei pentru audieri, au precizat anchetatorii.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, în cadrul dosarului penal aflat în instrumentare.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei.
“Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, informează autoritățile.








