Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a vorbit, în cadrul conferinței dedicate aniversării a 70 de ani de la înființarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, despre rolul tot mai important al sănătății publice, al bolilor transmisibile și al rezistenței la antibiotice în protejarea sănătății comunităților.

„Vă spun câteva lucruri despre dimensiunea de sănătate publică, care sigur se manifestă în aceste urgențe la care ne referim, dar care cu siguranță are în viitor un rol extrem de important, pentru că la adresa sănătății comunităților, probabil că, alături de bolile netransmisibile, bolile transmisibile constituie în continuare, și mă refer doar la rezistența la antibiotice, unul dintre elementele de bază care trebuie abordate intersectorial. Și aici, sigur, se vorbește doar despre infecționiști, însă și eu mă simt ca făcând parte din această familie, pentru că microbiologia și epidemiologia sunt părți componente ale acestui domeniu, fără care nu se poate, nu se poate nici diagnosticul, nu se poate nici supravegherea și controlul bolilor infecțioase, și mă bucur să fac parte din această familie”, a declarat Rafila.

Ministrul Sănătății a făcut referire și la investițiile realizate în sistemul sanitar pentru controlul infecțiilor, precum și la necesitatea consolidării specialităților precum microbiologia.

„Apropo de politici publice și de investiții, sigur, în mandatul pe care l-am avut la Ministerul Sănătății am încercat să abordăm acest domeniu, și peste 100 de spitale, cred că mai exact 129 de spitale din România, au beneficiat de investiții directe pentru controlul infecțiilor. Nu e puțin lucru. Și aici, dincolo de felicitări și de bucuria de a fi împreună, eu vă lansez și un apel, pentru că lumea nu prea înțelege ce este cu această patologie infecțioasă și, curios, partea care ține de profesiunea mea, microbiologia, încearcă să fie scoasă din unele spitale, încearcă să fie minimalizată, marginalizată. Din păcate, istoria medicinei românești, începând cu profesorul Cantacuzino și cu Babeș, cel care a dat numele acestui spital, confirmă însă justețea unor politici publice care înseamnă întărirea capacității de diagnostic microbiologic, fără care, din păcate, nu putem să progresăm”, a spus acesta.

Rafila a subliniat și rolul Spitalului „Victor Babeș” și al Institutului „Matei Balș” în sistemul medical românesc.

„Eu cred că, la fel ca și spitalul la care eu lucrez, Institutul Matei Balș, Spitalul Victor Babeș reprezintă unul dintre pilonii de bază ai asistenței medicale din București și nu numai din România, mai ales că aici există și această specializare, această competență deosebită în domeniul bolilor tropicale, care încep să nu fie puține, având în vedere circulația de oameni și de mărfuri care există în acest moment”, a afirmat ministrul Sănătății.