Cataracta este principala cauză de pierdere a vederii la adulții cu vârsta de peste 55 de ani și reprezintă opacifierea cristalinului natural al ochiului, explică lt. col. dr. Cernat Corina Cristina, medic primar oftalmologie, într-un material publicat de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, în contexul Zilei Mondiale a Vederii, marcată în a doua zi de joi a lunii octombrie.

Cristalinul, aflat în spatele irisului, funcționează asemenea lentilei unei camere de fotografiat, focalizând razele de lumină pe retină, care transmite, la rândul său, imaginile către creier. Din cauza acestei afecțiuni, vederea devine neclară, culorile strălucitoare devin șterse, iar vederea pe timp de noapte este îngreunată. De asemenea, cataracta poate fi motivul pentru care ochelarii de vedere care înainte erau de folos par să nu mai fie utili.

Singura metodă de tratare a cataractei este intervenția chirurgicală, prin care cristalinul natural opacifiat este îndepărtat și înlocuit cu un cristalin artificial, pentru redarea vederii și îmbunătățirea calității vieții.

Tipuri de cataractă

Există următoarele tipuri de cataractă, diferențiate în funcție de cauzele care le-au determinat:

  • Cataracta comună, de vârstă: apare odată cu înaintarea în vârstă, ceea ce determină opacifierea progresivă și creșterea durității cristalinului; etiologia nu se cunoaște.
  • Cataracta complicată: apare în asociere cu unele boli oculare: uveite–iridociclite, respectiv inflamații oculare, dezlipire de retină veche, tumori oculare etc.
  • Cataracta patologică: apare chiar la vârste mai tinere, în asociere cu unele boli generale: diabet zaharat, unele boli de rinichi, lucrul îndelungat în medii toxice, boli endocrine etc.
  • Cataracta cortizonică: este produsă de utilizarea în timp îndelungat a unor medicamente pe bază de cortizon.
  • Cataracta traumatică: se poate forma după unele traumatisme directe la ochi sau în zona ochiului.
  • Cataracta congenitală: apare de la naștere sau în primii ani de viață.
  • Cataracta secundară: este un termen impropriu pentru sindromul de opacifiere a capsulei posterioare, capsula pe care stă cristalinul artificial. Poate apărea la 2-3 ani de la operația de cataractă, la aproximativ 5-15% dintre pacienți.

La ce vârstă apare cataracta

Studiile arată că peste 70% dintre persoanele de peste 65 de ani vor dezvolta, mai devreme sau mai târziu, cataractă.

Momentul apariției bolii poate fi marcat de semnul cunoscut sub numele de „bucuria de scurtă durată”, mai exact momentul în care pacientul constată o îmbunătățire a vederii și renunță la purtarea ochelarilor. În scurt timp, persoana afectată constată scăderea vederii și încearcă, în zadar, schimbarea ochelarilor. Acesta este momentul în care pacientul trebuie neapărat să consulte un oftalmolog.

Trebuie amintită, de asemenea, cataracta juvenilă, întâlnită la vârste fragede, dar și cataracta congenitală, înnăscută. Aceste tipuri sunt rare și se manifestă, de obicei, la ambii ochi, unul dintre ei fiind mai afectat decât celălalt.

Simptomele determinate de cataractă

În cele mai multe cazuri, afecțiunea este cauzată de anumite tulburări vizuale, dintre care sunt amintite:

  • Vedere încețoșată, neclară.
  • Culorile par lipsite de intensitate sau șterse.
  • Ochelarii nu mai sunt un ajutor.
  • Necesitatea schimbării relativ frecvente a ochelarilor sau lentilelor de contact.
  • Fotofobia: lumina naturală sau alte tipuri de iluminat par prea strălucitoare sau orbitoare, cu o senzație deranjantă a luminii.
  • Simțiți că v-a scăzut acuitatea vizuală pe timp de noapte sau vedeți halouri în jurul surselor de lumină.
  • Diplopie, respectiv vedere dublă sau mai multe imagini ale unui singur obiect.
  • Îmbunătățire paradoxală a vederii la aproape, dar care dispare pe măsură ce avansează cataracta.

Tratamentul cataractei

Tratamentul cataractei este exclusiv chirurgical. Specialistul oftalmolog înlocuiește cristalinul cataractat, opacifiat, cu unul artificial, care nu mai poate fi afectat niciodată.

Cataracta se operează când stadiul evolutiv interferează și împiedică activitatea zilnică normală a pacientului, obstrucționând-o.

Cataracta nu este o urgență de tratament, însă nu trebuie amânată mult, deoarece, în stare „coaptă”, este mai dificil de operat, riscurile sunt mai mari, iar vindecarea postoperatorie poate fi mai lentă.

Există și cazuri care reprezintă urgențe de tratament:

  • Cataracta foarte matură: cataracta se poate „umfla” sau „dezintegra” în ochi, ducând la complicații serioase, precum glaucomul secundar facotoxic sau afectarea ireversibilă a endoteliului cornean.
  • Cataracta traumatică: în funcție de leziunile asociate.
  • Cataracta congenitală: se operează chiar în primele luni de viață, mai ales dacă este unilaterală.

Tehnologia de astăzi este extrem de avansată, făcând ca operația de cataractă să dureze doar câteva minute. Recuperarea vederii este, de cele mai multe ori, spectaculoasă.

Operația cu ultrasunete, facoemulsificarea, cu implant de cristalin artificial foldabil, pliabil, este cea mai modernă metodă de tratament, efectuându-se printr-o incizie, o tăietură, atât de mică încât nu este nevoie de sutură, respectiv cusătură.

Tratamentul cataractei juvenile depinde de felul în care aceasta interferează cu dezvoltarea normală a simțului vizual. În unele cazuri, intervenția chirurgicală în rândul persoanelor cu cataractă este necesară pentru o altă patologie oftalmologică asociată, precum retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. De asemenea, în unele cazuri, cataracta trebuie îndepărtată de un oftalmolog specializat în tratamentul bolilor de retină și al nervului optic.

Complicații intraoperatorii și postoperatorii

Ca orice manevră chirurgicală, și operația de cataractă poate avea anumite riscuri, incidente și complicații, atât intraoperator, cât și postoperator.

Din fericire, acestea pot fi foarte rare în mâinile unui chirurg cu experiență, precum și dacă se respectă anumite reguli în sala de operații: o dezinfecție și asepsie perfectă a sălii, instrumente de unică folosință, sterilizarea după fiecare pacient, câmpuri chirurgicale de unică folosință etc.

Intraoperator, posibilele complicații sunt:

  • Spargerea capsulei posterioare, pe care trebuie așezat cristalinul artificial – se poate rezolva complet, printr-o tehnică chirurgicală adecvată, numai la îndemâna unui chirurg experimentat, și cu instrumente speciale.
  • Atingerea endoteliului cornean, cu edem cornean prelungit postoperator – poate fi prevenită printr-o tehnică adecvată și folosirea unor substanțe speciale de protecție a corneei.
  • Hemoragia coroidiană, extrem de rară în cazul facoemulsificării prin microincizie, dar frecventă în operațiile de cataractă prin incizii mari, ducând până la posibilitatea unei hemoragii masive, hemoragia expulzivă, cu consecințe foarte grave.

Postoperator, pot apărea următoarele complicații:

  • Edem cornean, care, de obicei, este pasager.
  • Creșterea tensiunii intraoculare, de asemenea trecătoare – se tratează cu picături și/sau tablete.
  • Inflamații postoperatorii, mai frecvente la ochi cu antecedente de uveite, iridociclite, la diabetici ș.a. – se rezolvă printr-un tratament mai prelungit cu antiinflamatorii și midriatice.
  • Dezlipirea de retină, mai precoce sau mai tardivă – de obicei apare la ochi cu miopie sau în cazurile de spargere a capsulei posterioare; necesită o nouă intervenție chirurgicală pentru alipirea retinei.
  • Infecția intraoculară – endoftalmita, cea mai gravă complicație a oricărei operații intraoculare, putând duce până la pierderea vederii și chiar a globului ocular. Din fericire, dacă se respectă anumite reguli de asepsie, este foarte rară. Odată apărută însă, necesită o intervenție chirurgicală de urgență și tratament antibiotic masiv.