Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a declarat că va vota exclusiv un proiect de lege a salarizării în sănătate care nu reduce veniturile personalului medical, elimină inechitățile și recompensează corespunzător munca desfășurată continuu, inclusiv în zilele libere.

Acesta a precizat că actualul proiect a generat numeroase nemulțumiri, iar discuțiile purtate cu reprezentanții sindicatelor și profesioniștilor din sănătate au confirmat existența unor preocupări privind impactul asupra mai multor categorii de personal.

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a amintit că, în urmă cu trei ani, la Ministerul Sănătății, a fost elaborat împreună cu specialiști și parteneri sociali un proiect de salarizare care ar putea reprezenta o bază de discuție, menționând organizațiile SANITAS și Federația Solidaritatea Sanitară din România.

El a subliniat necesitatea includerii sporurilor semnificative în salariul de bază, în funcție de complexitatea și periculozitatea muncii.

„Cred că este mai înțelept să adaptăm un proiect care există deja și care a fost construit prin dialog și consens, decât să pornim de la alte premise care generează nemulțumiri și accentuează inechitatea”, a afirmat acesta.

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a mai spus că România are nevoie de o politică reală de resurse umane în sănătate, în care salarizarea să fie corelată cu nivelul de pregătire, responsabilitate și complexitatea activității, pentru a limita deficitul de personal și migrația medicilor.

În opinia sa, modul de așezare a grilei de salarizare transmite și un mesaj privind rolul social al personalului medical, Prof. univ. dr. Rafila, atrăgând atenția că poziționarea actuală nu reflectă pe deplin importanța acestei categorii profesionale în societate.