Obezitatea trebuie înțeleasă ca o boală cronică, similară hipertensiunii arteriale sau dislipidemiei, și nu doar ca o dificultate de control al greutății sau al apetitului, a explicat asist. univ. dr. Iulia Burcea, în cadrul Obesity Podcast.

„Definirea obezității ca o boală cronică schimbă un pic paradigma. Nu mai este văzută doar ca o dificultate de a slăbi, ca o problemă în a gestiona poftele alimentare, ci este văzută ca o boală cronică precum hipertensiunea arterială sau dislipidemia”, a declarat medicul.

Aceasta a subliniat că managementul obezității trebuie realizat pe termen lung, prin schimbarea stilului de viață, activitate fizică regulată, dar și, atunci când este necesar, prin terapie medicamentoasă individualizată.

„Astfel necesită un management pe termen lung atât prin schimbarea stilului de viață, prin efortul fizic regulat, susținut, recomandat și individualizat fiecărui pacient, dar și atunci când este nevoie de terapie medicamentoasă, de asemenea individualizată atât din punct de vedere al dozelor cât și al regimului de administrare”, a precizat asist. univ. dr. Burcea.

Medicul a explicat că pacienții cu obezitate sunt adesea evaluați și de specialiști din mai multe arii medicale, ceea ce reflectă caracterul multidisciplinar al bolii.

„Pacienții noștri vor să știe de ce nu pot scădea ponderal. Mulți dintre aceștia sunt trimiși de către medicii din specialitățile conexe, cum ar fi cardiologia, pneumologia, gastroenterologia sau psihiatria. Practic, acesta definește multidisciplinaritatea din obezitate și faptul că un pacient cu obezitate nu este pacientul unui singur medic, al endocrinologului sau diabetologului, ci face parte dintr-o echipă”, a spus aceasta.

Asist. univ. dr. Iulia Burcea a adăugat că există și situații în care excesul ponderal este determinat de afecțiuni endocrine, precum hipotiroidismul sever sau sindromul Cushing, motiv pentru care este necesară evaluarea medicală atentă și trimiterea pacienților către endocrinolog pentru diagnostic și tratament adecvat.

„De asemenea, există și pacienți care au exces ponderal pe fondul anumitor patologii endocrine, cum sunt hipotiroidismul sau sindromul Cushing”, a mai precizat medicul.