Obezitatea este o boală cronică, dar mai ales recidivantă și progresivă, asociată cu peste 200 de afecțiuni, a explicat conf. univ. dr. Aurelian Ranetti, în cadrul Obesity Podcast.

„Cunoscută ca boală cronică, ceea ce s-a schimbat din acest punct de vedere în practica de zi cu zi mai mult decât că este o boală cronică, este o boală recidivantă, trebuie să înțelegem că ea nu are decât tendința de a persista și de a ne întoarce în același punct, mulți îi spun efectul yo-yo. Deci este recidivantă și este și progresivă”, a declarat medicul.

Acesta subliniază că obezitatea este asociată cu un număr foarte mare de comorbidități, iar abordarea medicală trebuie să vizeze în primul rând sănătatea, nu aspectul estetic.

„Este însoțită de foarte multe comorbidități și multe alte afecțiuni în legătură cu obezitatea, în sensul că peste 229 de afecțiuni au fost descrise ca fiind asociate cu obezitatea. De multe ori ceilalți colegi de alte specialități dau indicația mai mult sau mai puțin conturată și subliniată de a scădea în greutate pentru starea de sănătate, nu pentru îmbunătățirea aspectului estetic, pentru că noi știm că minus în greutate înseamnă plus în sănătate”, a precizat conf. univ. dr. Ranetti.

Medicul explică și faptul că există un interval de greutate considerat normal, iar depășirea acestuia este asociată cu riscuri, în contextul unui stil de viață tot mai sedentar și al unui mediu „obezogen”.

„Noi știm care este intervalul de normalitate al greutății în care nu se colorează nicio boală cu excesul ponderal, adică excesul de țesut adipos și în care spunem noi obezitate sau suprapondere. Intervalul situat între normalitate și obezitate se numește suprapondere. Nu este lipsit de implicații patologice, este premergător al obezității și se asociază cu risc de boală”, a explicat acesta.

„Trebuie să ne uităm și să încercăm să îi facem pe pacienți să înțeleagă importanța greutății, care pleacă în special de la stilul de viață și alimentație, în contextul unei societăți din ce în ce mai sedentare și al unui mediu obezogen”, a adăugat medicul.

Potrivit acestuia, România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește obezitatea, iar fenomenul devine tot mai îngrijorător în rândul copiilor și adolescenților.

„Obezitatea este o boală recidivantă și o boală care situează România pe primul loc în Europa atât la bărbați cât și la femei. Ceea ce este mai grav din punctul meu de vedere este că generațiile tinere de copii și de adolescenți au un indice de masă corporală din ce în ce mai mare, care anunță un viitor adult cu obezitate și alte afecțiuni”, a conchis conf. univ. dr. Aurelian Ranetti.