Federația Sanitas din România anunță că a primit informații din spitale potrivit cărora unele conduceri ale unităților sanitare ar solicita liste cu numele angajaților care și-au exprimat acordul pentru participarea la greva generală programată să înceapă pe 28 iulie, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă înainte de declanșarea efectivă a protestului.

Organizația sindicală susține că astfel de demersuri pot fi interpretate drept forme de presiune și intimidare asupra angajaților care și-au exercitat un drept prevăzut de lege.

„Spunem foarte clar: semnarea pentru declanșarea grevei nu înseamnă că salariatul se află deja în grevă și nu justifică suspendarea anticipată a contractului individual de muncă”, transmite Federația Sanitas din România.

Sindicaliștii precizează că, potrivit Legii dialogului social nr. 367/2022, suspendarea contractului individual de muncă intervine pe durata participării efective a salariatului la grevă și invocă Decizia nr. 5 din 5 mai 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilește că suspendarea operează „doar pe durata participării la aceasta”.

Federația Sanitas arată că un contract individual de muncă nu poate fi suspendat înainte de începerea grevei și că măsura poate interveni doar din momentul în care angajatul participă efectiv la protest, pe perioada desfășurării acestuia.

Reprezentanții organizației sindicale reamintesc faptul că legislația protejează salariații care participă la o grevă organizată legal, iar participarea la grevă sau organizarea acesteia nu reprezintă o încălcare a obligațiilor de serviciu și nu poate atrage sancționarea angajaților.

Președintele Federației Sanitas din România, Iulian Pope, le transmite angajaților din sistemul sanitar că dreptul la grevă este unul garantat de lege și solicită conducerilor unităților medicale să respecte cadrul legal.

„Le transmitem tuturor colegilor noștri din Sănătate: dreptul la grevă este un drept legal. Exercitarea lui nu poate fi transformată într-un motiv de amenințare, presiune sau intimidare. Solicităm conducerilor unităților sanitare să respecte cu strictețe legea și să nu transforme procedurile administrative într-un instrument de descurajare a participării la grevă. Iar celor care cred că, în ajunul grevei generale, pot opri nemulțumirea oamenilor prin liste, amenințări sau suspendări anticipate ale contractelor de muncă le spunem atât: Nu veți opri greva prin intimidare!”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației Sanitas din România.

Federația Sanitas precizează că greva generală în Sănătate este programată să înceapă pe 28 iulie și susține că nicio presiune politică, managerială sau de altă natură nu va împiedica desfășurarea acțiunii de protest.