Investițiile realizate în ultimii doi ani în domeniul neonatologiei au dus la modernizarea a peste 36 de maternități din România, prin lucrări de reabilitare, extindere și dotare cu echipamente medicale, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în cadrul conferinței organizate la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București, cu ocazia Zilei Mondiale a Prematurității.
În ceea ce privește capacitatea de îngrijire a nou-născuților prematuri, ministrul a precizat că, înainte de începerea PNRR, în 2022, România avea aproximativ 95–104 paturi de terapie intensivă pentru nou-născuți. Prin program, numărul acestora a fost suplimentat cu încă 120 de paturi.
Ministrul a subliniat importanța echipei medicale și a colaborării dintre membrii instituției medicale, evidențiind reacțiile pozitive primite din partea părinților.
”Aici au avut loc investiţii importante, atât din fonduri europene, cât şi din fondurile Ministerului Sănătăţii, dar şi o colaborare excelenţă cu Asociaţia Salvaţi Copiii, cu care Ministerul Sănătăţii colaborează intens în ultima perioadă şi avem multe, multe astfel de investiţii şi locuri în care lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. Cred că este mai important decât investiţiile, mai important decât bugetele, cifrele, cred că e important colectivul medical de aici, care are un feedback pozitiv din partea părinţilor, are un feedback bun din partea tuturor şi asta înseamnă de fapt o echipă unită”, a spus ministrul Sănătăţii.
Pentru perioada următoare, autoritățile pregătesc noi proiecte în domeniul screeningului și prevenției, cu accent pe screeningul neonatal. Acestea ar urma să fie finanțate prin Programul Operațional Sănătate, din fonduri europene. Registrul destinat acestui domeniu a fost finalizat și este deja alimentat cu date, însă ministrul a atras atenția asupra necesității accelerării procedurilor administrative.
”Mulţumesc tuturor celor care desfăşoară activitate în maternităţile din România. În ultimii doi ani de zile investiţiile masive din zona neonatologiei au schimbat la 180 de grade înfăţişarea multor spitale, vorbind de peste 36 de maternităţi care au fost dotate, reabilitate, extinse, cu banii europeni, toate proiectele au fost închise cu succes şi acesta e un lucru important. Urmează noi proiecte în zona de screening, în zona de prevenţie şi aici vorbesc mult în special de screening-ul neonatal, unde cu banii europeni din Programul Operaţional Sănătate ne dorim să deschidem şi mai mult calea către zona de screening şi prevenţie. Registrul este finalizat, deja este populat cu tot mai multe date, dar este nevoie, clar, să accelerăm aceste mecanisme birocratice şi uneori prea birocratice”, a mai spus ministrul.
Referindu-se la dezvoltarea capacității de terapie intensivă pentru nou-născuți, Alexandru Rogobete a estimat o creștere graduală.
”Eu cred că o creştere graduală în următorii 3-4 ani de zile cu încă 25-30% ne va duce într-o linie în care situaţiile acelea dramatice să nu mai existe” a adăugat ministrul Sănătăţii.







