Conf. dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, a declarat la Forumul de Sănătate Publică organizat la Palatul Parlamentului că prevenția constituie piatra de temelie a misiunii președintelui României asupra sistemului de sănătate, iar aceasta presupune promovarea sănătății și educație pentru sănătate.
Concret, a adăugat consilierul prezidențial, că aceasta implică educație în scopul adoptării unui stil de viață sănătos și evitarea comportamentelor novice, dar și acoperire vaccinală, susținerea programelor de prevenție și screening, testare și depistarea precoce a bolilor.
„Inversarea piramidei serviciilor de sănătate prin prioritizarea medicine primare și ambulatorii este o recomandare a tuturor rapoartelor europene și internaționale care evaluează sistemul de sănătate publică. Atât această măsură, cât și gândirea strategică în domeniul resursei umane din sănătate rămân prioritatea pe parcursul celui de-al doilea mandat al președintelui României”, a afirmat Conf. dr. Diana Loreta Păun.
Aceasta a mai spus că sustenabilitatea sistemului de sănătate spre care tindem se fundamentează pe o abordare integrală și interdisciplinară care nu privește doar sănătatea populației, ci și sănătatea sanitar veterinară și sănătatea mediului.
Potrivit acesteia, protejarea sănătății, prevenirea bolilor și promovarea sănătății sunt principalele trei direcții majore de sănătate publică din România care sunt dezbătute în cadrul primei ediții a Forumului de Sănătate Publică.
Forumul de Sănătate Publică își propune crearea unei platforme de discuții intersectoriale, între factorii de decizie (legislatori, executive) din zonele de sănătate, economică, financiară, educație, socială profesioniștii din domeniul sanitar, educație, social – autorități locale – societate civilă și mass-media.
Evenimentul este organizat de către Sănătatea Press Group în parteneriat instituțional cu Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, sub egida Comisiei pentru Sănătate și Familie – Camera Deputaților și a Comisiei pentru Sănătate Publică – Senatul României.
Tematicile generale ale Forumului de Sănătate Publică sunt:
- Politici de sănătate publică – situație actuală & perspective viitoare
• Politici de sănătate publică – situație actuală & perspective viitoare
• Servicii de sănătate comunitară
• Serviciile sociale în sănătatea publică
• Provocări de mediu în relație cu sănătatea publică
• Imunizarea împotriva bolilor transmisibile
• Prevenția bolilor netransmisibile cu impact major asupra sănătății populaționale: diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli respiratorii
• Programe de screening împotriva bolilor netransmisibile
• Educația pentru sănătate
• Asigurarea resursei umane în intervențiile de sănătate publică


