Ziua Mondială a Art Nouveau-ului este sărbătorită anual, de două decenii, la data de 10 iunie. Prima dată, în 2013, a fost organizată de Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta în cooperare cu Szecessziós Magazin (o revistă ungurească despre Art Nouveau) fiind dedicată celor doi faimoși arhitecți ai mișcării, Antoni Gaudí și Ödön Lechner.
În România, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș se numără printre primele instituții care au anunțat manifestări dedicate acestei zile:
Și pentru că tema de anul acesta, recomandată de Réseau Art Nouveau Network (rețeaua europeană a orașelor cu un bogat patrimoniu Art Nouveau), este dedicată materialelor precum sticla, lemnul, metalul sau piatra, vă invităm să parcurgeți câteva fotografii cu detaliile ornamentale ale clădirii centrale, ca o mare inspirație pentru arta contemporană. Cel mai adesea, ascunse de ochii celor care nu îi calcă pragurile, poate mai sobre prin destinația edificiului, elementele redau gustul, rafinamentul și apetența spre decorativ, specifice stilului” – transmite instituția.