Activitatea a inclus exerciții practice pentru familiarizarea angajaților cu procedurile de intervenție și un antrenament demonstrativ privind utilizarea mijloacelor de primă intervenție pentru stingerea focului.
Exercițiul a fost organizat de Serviciul antiincendiar, securitatea muncii și protecție din cadrul IMSP IMU, sub coordonarea șefului serviciului, Victor Balan. La eveniment au participat și reprezentanți ai Direcției Situații Excepționale Buiucani: căpitanul serviciului intern Gheorghe Vidrașcu, ofițerul principal al DSP Buiucani și locotenentul serviciului intern Irina Ghețivu.
Reprezentanții DSP Buiucani au monitorizat desfășurarea exercițiului, apreciind organizarea acestuia și subliniind importanța respectării măsurilor de siguranță și necesitatea instruirii continue în domeniul apărării împotriva incendiilor.
La instruire au participat angajați din subdiviziuni diverse ale Institutului, printre care Laboratorul Microbiologic, Laboratorul Clinic Diagnostic, Centrul Național de Epileptologie, Serviciul Resurse Umane, Serviciul Economie și Evidență Contabilă, Serviciul Management al Calității Serviciilor Medicale, Serviciul Achiziții Publice, Serviciul Juridic, Cabinetul Directorului, Cancelarie și Biblioteca.
Aceste exerciții sunt esențiale pentru asigurarea unui mediu de lucru sigur și protejarea sănătății și vieții angajaților și pacienților.