Consiliul Global al EASD a publicat o sinteză care evidențiază provocările majore în cercetarea și îngrijirea diabetului la nivel mondial, subliniind creșterea prevalenței bolii, complexitatea tot mai mare a managementului acesteia și necesitatea unui răspuns internațional coordonat. Diabetul rămâne una dintre cele mai mari provocări de sănătate la nivel global, fiind caracterizat prin inegalități majore în accesul la tratament și tehnologii moderne, diferențe semnificative în îngrijire și dificultăți în diagnosticare și gestionare.
Medii de îngrijire eterogene
În țările cu venituri mari, pacienții beneficiază adesea de infrastructuri medicale dezvoltate, inclusiv acces la pompe de insulină, dispozitive de monitorizare continuă a glicemiei (CGM) și echipe multidisciplinare. În contrast, în țările cu venituri mici și medii, lipsa personalului calificat, aprovizionarea neregulată cu medicamente și costurile ridicate limitează sever gestionarea diabetului. De asemenea, factorii de stres de mediu, amplificați de schimbările climatice — cum ar fi căldura extremă, poluarea aerului sau dezastrele naturale — afectează negativ controlul glicemic și accesul la îngrijiri, în special în medii cu resurse limitate. De exemplu, temperaturile ridicate cresc numărul vizitelor de urgență pentru hiperglicemie, iar poluarea este asociată cu un risc mai mare de diabet tip 2. Crize globale recente, precum pandemia COVID-19 în India, războiul din Ucraina sau blocada din regiunea Tigray (Etiopia), au expus vulnerabilități majore în susținerea aprovizionării cu medicamente esențiale pentru diabet în situații de urgență.
Pentru a depăși aceste bariere, este necesară o abordare multidisciplinară și coordonată, sprijinită prin colaborare internațională, tehnologie și politici adaptate. Soluțiile includ finanțare globală, extinderea accesului la tehnologie, dezvoltarea infrastructurii și monitorizarea continuă a rezultatelor clinice. În situații de criză, strategii eficiente implică stocarea proviziilor medicale, lanțuri de aprovizionare rezistente și formarea personalului pentru gestionarea diabetului în urgențe.
Inegalități în accesul la insulină și medicamente noi
Disponibilitatea insulinei și accesul la terapiile moderne variază semnificativ. Programele umanitare, precum Life for a Child, au îmbunătățit accesul pediatric la insulină, dar îngrijirea adulților rămâne insuficient finanțată. În India, de exemplu, centrele urbane oferă îngrijire avansată, în timp ce zonele rurale se confruntă cu lipsuri majore. Costurile ridicate și lanțurile limitate de distribuție sunt obstacole majore în țările cu venituri mici și medii. Oportunitățile limitate de instruire a lucrătorilor din domeniul sănătății afectează și mai mult calitatea tratamentului.
Recomandările pentru îmbunătățirea accesului includ dezvoltarea programelor globale de subvenționare, reinventarea lanțului de aprovizionare, integrarea medicamentelor pe lista OMS de medicamente esențiale, colaborări guvernamentale și comunitare, precum și educație continuă a personalului medical.
Discrepanțe în îngrijirea diabetului de tip 1
În Europa, tehnologiile avansate, cum ar fi sistemele hibride cu buclă închisă pentru pompele de insulină, sunt disponibile în multe țări, însă în țările non-europene mai puțin de 10% dintre pacienți au acces la astfel de dispozitive, în special din cauza costurilor. În zonele rurale, serviciile moderne sunt rare, iar lipsa de personal calificat și de suport profesional reprezintă bariere majore.
Pentru a asigura accesul universal la tehnologii vitale, sunt necesare parteneriate internaționale, formare regională în centre de excelență, subvenții guvernamentale și cercetare pentru dezvoltarea tehnologiilor accesibile.
Subdiagnostic și diagnostic greșit
În regiuni precum Africa, Pacificul de Vest și Asia de Sud-Est, peste jumătate dintre persoanele cu diabet rămân nediagnosticate. Procedurile diferite de diagnostic între țări, accesul limitat la teste specifice (HbA1c, OGTT) și lipsa personalului medical specializat amplifică această problemă, mai ales în zonele rurale. Conștientizarea scăzută a simptomelor și factorilor de risc contribuie la întârzieri în diagnosticare.
Programele naționale de screening și campaniile educaționale, inclusiv unitățile medicale mobile, pot reduce aceste inegalități. Exemple relevante includ programul din India, care a oferit screening comunitar extins, dar a întâmpinat dificultăți în gestionarea ulterioară, și programul NHS din Marea Britanie, care folosește date de rutină pentru o selecție mai țintită.
Diagnosticarea întârziată sau incorectă a complicațiilor diabetice, cum ar fi retinopatia, bolile renale cronice, afecțiunile piciorului și cele cardiovasculare, limitează intervențiile precoce eficiente. Utilizarea inteligenței artificiale în screeningul retinopatiei și integrarea screening-ului pentru factorii de risc pot contribui la îmbunătățirea detectării.
Menținerea vizibilității diabetului în politicile de sănătate
Diabetul este adesea perceput ca o problemă de sănătate mai puțin urgentă comparativ cu alte boli majore, ceea ce limitează alocările financiare. În Regatul Unit, integrarea prevenției diabetului în programele mai largi de boli netransmisibile a avut succes, pe când în unele țări africane resursele sunt concentrate pe boli infecțioase, neglijând diabetul.
Guvernele trebuie să includă diabetul în agendele naționale de sănătate, mobilizând comunitățile și promovând parteneriate locale. Tehnologiile noi, precum telemedicina și unitățile medicale mobile, pot reduce lacunele în îngrijire, așa cum s-a observat în timpul pandemiei COVID-19. Totuși, tensiunile geopolitice, de exemplu între China și SUA, pot afecta disponibilitatea și costurile medicamentelor și echipamentelor.
Echipamente multidisciplinare în gestionarea diabetului
Îngrijirea diabetului necesită colaborare între endocrinologi, medici de familie, dieteticieni, educatori, podiatri, oftalmologi, psihologi și farmaciști. Exemple de bune practici includ Germania, unde asigurarea federală acoperă serviciile necesare, și Suedia, unde colaborarea strânsă între specialiști a redus complicațiile. În țările cu venituri mici și medii, această colaborare este subdezvoltată, afectând calitatea îngrijirii.
Investițiile în infrastructură, formare și telemedicină sunt esențiale pentru îmbunătățirea îngrijirii în zonele defavorizate. Participarea la inițiative globale facilitează diseminarea cunoștințelor și adoptarea de bune practici.
Standardizarea educației privind diabetul
O programă educațională globală pentru diabet poate îmbunătăți diagnosticarea timpurie și gestionarea eficientă a bolii. Aceasta ar trebui să includă obiective clare, module obligatorii și opționale, platforme de e-learning, evaluare și certificare. Subiectele obligatorii ar cuprinde fiziopatologia, diagnosticul, managementul diabetului, complicațiile și aspectele psihosociale, iar modulele opționale să permită adaptarea la contextul regional.
