Peste 150 de medici rezidenți, dar și specialiști în pneumologie, cardiologie și fizioterapie au participat la primul curs postuniversitar organizat de Secția de Pneumologie a Spitalului Victor Babeș, în colaborare cu Victor Babeș University of Medicine and Pharmacy, Timișoara.
Tema principală a cursului a fost legată de testarea cardio-pulmonară la efort și aplicațiile sale derivate, o metodă complexă și tot mai utilizată în diagnosticarea și monitorizarea pacienților cu afecțiuni respiratorii, cardiace sau metabolice.
Participanții au experimentat modul în care testarea cardio-pulmonară poate oferi informații despre capacitatea de efort a organismului, despre schimburile gazoase și despre răspunsul integrat al inimii și plămânilor la stresul fizic.
Cursul coordonat de prof. dr. Fira-Mladinescu Ovidiu și prof. dr. Dan Gaiță a reunit 12 lectori, medici cu experiență în fiziologia efortului, care au susținut diverse prezentări teoretice și demonstrații practice privind utilizarea echipamentelor moderne de testare. Cursul s-a desfășurat în format hibrid, cu participare fizică, în sala de curs a Centrului „Pius Brînzeu” al UMF Timișoara, dar și online, pentru medicii din alte centre universitare.