Consiliul Județean Argeș a anunțat aprobarea finanțării pentru proiectul de consolidare și modernizare a clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Investiția, esențială atât pentru siguranța și confortul pacienților, cât și pentru condițiile de muncă ale personalului medical, are o valoare totală de 167,8 milioane lei.
Din această sumă, finanțarea guvernamentală este de 156,5 milioane lei, iar contribuția Consiliului Județean Argeș este de 11,3 milioane lei.
Prin această inițiativă, clădirea principală a spitalului va fi consolidată și modernizată, urmând să atingă standarde europene de calitate.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a mulțumit colegilor din CJ și echipei Spitalului Județean, condusă de managerul Adrian Dumbravă, pentru implicare și efort.
Acest proiect face parte dintr-un amplu program de investiții în sănătate, care include și realizarea ambulatoriului, unității de primiri urgențe, laboratorului de anatomie patologică și a noului laborator de radioterapie, care urmează să fie finalizat anul viitor.