19 noiembrie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva BPOC

Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva BPOC – 19 noiembrie, Spitalul Victor Babeș Timișoara semnalează gravitatea Bolii Pulmonare Obstructive Cronice, o afecțiune supranumită „dușmanul tăcut”, deoarece evoluează ani de zile fără simptome evidente, dar produce schimbări majore în viața pacienților odată instalată.

Pericolul acestei boli este accentuat de faptul că o exacerbare moderată crește riscul de deces cu 17%, iar riscul de infarct miocardic se dublează în primele cinci zile după un astfel de episod.

În România, peste 1.500.000 de persoane suferă de BPOC. Fumatul rămâne principalul factor de risc, însă boala este favorizată și de poluare, de infecțiile respiratorii repetate, precum și de predispoziția genetică. Evoluează lent, iar simptome precum tusea cronică, oboseala sau senzația de sufocare sunt adesea confundate cu efectele înaintării în vârstă sau cu un stil de viață solicitant.

Nediagnosticată la timp, BPOC afectează capacitatea plămânilor de a asigura oxigenul necesar organismului. Pacienții ajung treptat să își limiteze activitățile zilnice, se confruntă cu episoade de insuficiență respiratorie și infecții repetate, iar riscul de spitalizare crește considerabil. Cele mai periculoase rămân exacerbările, care pot pune viața în pericol.

Medicii subliniază că spirometria este investigația care poate identifica BPOC chiar și în absența unor simptome severe. Renunțarea la fumat, controlul factorilor de risc, tratarea promptă a infecțiilor respiratorii și administrarea corectă a tratamentului pot încetini evoluția bolii.

În cadrul Spitalului Victor Babeș Timișoara pot fi efectuate spirometrii și evaluări complete ale sănătății respiratorii. Consultul este gratuit, pe baza unei trimiteri de la medicul de familie.

Lasă un răspuns

*