Pacient cu arsuri, transportat în Belgia

Un pacient care a suferit arsuri a fost transportat, vineri, de la Craiova în Belgia cu o aeronavă militară, informează Ministerul Apărării Naționale.

„O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat vineri, 2 ianuarie, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Craiova – Bruxelles (Belgia), a unui pacient cu arsuri”, a informat Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit sursei citate, aeronava va aduce din Belgia, la întoarcere, doi pacienți care s-au recuperat în spitale din Bruxelles.

„Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști ai Forțelor Aeriene Române și ai Spitalului Clinic de Urgență – București”, a mai transmis sursa citată.

Lasă un răspuns

*