ANSP: 1910 cazuri de infecții respiratorii și 302 cazuri de gripă înregistrate în prima săptămână a anului

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că, în perioada 5–11 ianuarie 2026, au fost raportate 1910 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea la copii, în scădere cu 17% față de săptămâna precedentă.

Tot în această perioadă, au fost înregistrate 302 cazuri de gripă, în scădere tot cu 17% comparativ cu săptămâna anterioară. Distribuția pe localități este următoarea: mun. Chișinău – 211 cazuri, Bălți – 18, Dondușeni – 11, Ialoveni – 10, Florești – 8, Orhei și Comrat – câte 6, Glodeni – 4, Anenii Noi, Fălești, Râșcani și Strășeni – câte 3, Cahul, Căușeni, Criuleni, Dubăsari, Edineț și Soroca – câte 2, Călărași, Drochia, Hâncești și Ungheni – câte 1 caz.

ANSP precizează că în săptămâna 02/2026 nu au fost înregistrate cazuri de COVID-19, însă sezonul gripal este în plină desfășurare, motiv pentru care autoritățile recomandă populației să continue respectarea măsurilor de protecție.

Printre măsurile recomandate se numără:

  • păstrarea distanței sociale;

  • evitarea locurilor aglomerate;

  • spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun;

  • respectarea igienei tusei și a strănutului, prin acoperirea nasului și a gurii cu șervețel sau folosirea plicii cotului;

  • menținerea măsurilor sanitare la domiciliu, la locul de muncă și în instituțiile de învățământ, inclusiv aerisirea frecventă a spațiilor închise;

  • realizarea triajului observațional zilnic în unitățile preșcolare;

  • purtarea măștilor în instituțiile medicale;

  • consultarea medicului de familie la apariția primelor simptome ale infecțiilor respiratorii;

  • menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate.

Lasă un răspuns

*