Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a colectat aproximativ 1.700 de kilograme de medicamente expirate în 2025

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a colectat aproximativ 1.700 de kilograme de medicamente expirate sau nefolosite de la populație în anul 2025, continuând eforturile de prevenire a riscurilor pentru sănătatea publică generate de aruncarea necorespunzătoare a acestora.

Populația este încurajată să adune medicamentele expirate sau neutilizate din gospodării, să le separe pe categorii – citotoxice și citostatice, comprimate, capsule sau creme, siropuri, spray-uri și inhalatoare – și să le predea la spital, unde au fost amenajate recipiente specializate pentru fiecare tip de deșeu farmaceutic.

Medicamentele pot fi aduse în zilele de marți, joi și duminică, între orele 14:00 și 16:00, în curtea spitalului, la intrarea spre SMURD, lângă cabina portarului.

„Containerele pentru colectarea deșeurilor de medicamente de la populație sunt amenajate în curtea spitalului, intrarea spre SMURD, lângă cabina portarului. Recipientele sunt inscripționate corespunzător fiecărei categorii de deșeuri de medicamente. Fii responsabil! Adu medicamentele expirate la spital, nu le lăsa în coșul de gunoi!”, transmit reprezentanții instituției.

Lasă un răspuns

*