Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a înregistrat în luna ianuarie un aflux semnificativ de pacienți, aproape 6.000 de persoane prezentându-se la Unitatea de Primire Urgențe, dintre care 1.818 au necesitat internare, informează spitalul.

Dintre pacienții care s-au prezentat în regim de urgență, 4.840 au fost adulți și 1.105 copii, cu diverse afecțiuni medicale sau necesități de intervenții chirurgicale. În perioada respectivă, 782 de pacienți au beneficiat de investigații CT (tomografie computerizată), iar 1.799 au fost supuși radiografiilor (Rx).

După finalizarea investigațiilor, 1.818 pacienți au fost internați în secțiile și compartimentele spitalului pentru intervenții chirurgicale sau administrarea tratamentului sub supraveghere medicală, dintre care 1.370 adulți și 448 copii.

Medicii de urgență, împreună cu medicii de gardă din secțiile și compartimentele spitalului, efectuează zilnic investigații și consulturi pentru aproximativ 193 de pacienți, echivalentul a aproape 9 pacienți pe oră.

O tură în Unitatea de Primire Urgențe durează 12 ore și este asigurată de patru medici pentru pacienții adulți, un medic pentru copii, 15 asistenți medicali, un registrator medical, patru infirmieri și șase brancardieri, potrivit reprezentanților spitalului.