Poluarea aerului, temperaturile extreme și deshidratarea pot afecta sănătatea rinichilor, avertizează specialiștii ANSP de Ziua Mondială a Rinichiului. Tema din acest an – „Sănătatea rinichilor pentru toți: Grija pentru oameni, protejarea planetei” – evidențiază legătura dintre sănătatea rinichilor, schimbările climatice și sustenabilitatea mediului, potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Specialiștii atrag atenția că poluarea aerului, temperaturile extreme, deshidratarea și fenomenele meteorologice severe pot contribui la apariția sau agravarea bolii cronice de rinichi. De asemenea, răspândirea unor boli infecțioase asociate schimbărilor climatice poate afecta funcția renală.
Rinichii au rolul de a purifica sângele de toxine și deșeuri, eliminându-le ulterior din organism prin urină. Atunci când aceștia sunt afectați, reziduurile se pot acumula în sânge, afectând echilibrul chimic al organismului și provocând diverse probleme de sănătate.
Pentru menținerea sănătății rinichilor:
-
fiți activi!
-
alimentați-vă sănătos pentru a preveni apariția diabetului zaharat, a bolilor de inimă și a altor afecțiuni!
-
țineți glicemia sub control!
-
verificați și controlați tensiunea arterială!
-
asigurați-vă un aport suficient de lichide!
-
renunțați la tutun!
-
nu administrați pastile antiinflamatoare/analgezice, fără prescripție medicală!
-
verificați funcția renală, dacă aveți unul sau mai mulți factori de risc (diabet, hipertensiune arterială, obezitate, antecedente familiale de boală renală)!
Specialiștii subliniază că adoptarea unui stil de viață sănătos și consultarea regulată a medicului pot reduce riscul de dezvoltare a bolii renale cronice și pot contribui la îmbunătățirea calității vieții.








