INSP – Institutul Național de Sănătate Publică anunță începutul proiectului „Screeningul Cancerului Pulmonar-Program Național de Detectare Precoce”. Proiectul este implementat în parteneriat cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în calitate de Beneficiar al finanțării, precum și cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, fundația Centrul Pentru Politici și Servicii de Sănătate și Asociația Română Anti-Sida, în calitate de parteneri.
Proiectul se va derula pe o durată de 50 de luni, conform Contractului de Finanțare nr. 98945/26.08.2025, încheiat între Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Sănătate (POS), Prioritatea 1: „Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive.”
Obiectivul general al proiectului este lărgirea accesului egal, echitabil și nediscriminatoriu la servicii de sănătate de calitate și cost-eficace, centrate pe pacient, pentru 27.118 persoane din grupul țintă vulnerabil. Acest obiectiv se va realiza prin mai multe componente: dezvoltarea capacității programului de screening prin crearea metodologiei de screening, a unui ghid de consiliere pentru renunțarea la fumat, cinci curricula de formare pentru personalul medical și non-medical, o strategie de comunicare și un registru digital de screening; formarea a 774 de specialiști implicați în identificarea, mobilizarea și sprijinirea grupului țintă; organizarea campaniilor de informare și conștientizare pentru 27.118 persoane; derularea efectivă a programului de screening pentru minim 21.695 de persoane; monitorizarea și evaluarea calității programului.
Rezultatele așteptate în urma derulării proiectului includ:
- R1(A1.1) Metodologia de screening
- R2 (A1.1) Ghid de consiliere renunțare la fumat
- R3 (A1.2) 1 Curriculum de formare în prevenția cancerului pulmonar
- R4 (A1.2) 1 Curriculum de formare în consilierea privind renunțarea la fumat
- R5 (A1.2) 451 persoane formate – personal din managementul / coordonarea / implementarea programelor de screening
- R6 (A1.3) 1 curriculum de formare în diagnosticul pacientului cu cancer pulmonar (metode invazive)
- R7 (A1.3) 1 curriculum de formare în diagnosticul invaziv al cancerului pulmonar
- R8 (A1.3) 1 curriculum de formare în abordarea multidisciplinară a cancerului pulmonar
- R9 (A1.3) 323 persoane formate – personal din managementul / coordonarea / implementarea programelor de screening
- R10 (A2.1, A2.3, A2.4, A3.2) 21.695 de persoane din grupuri vulnerabile / defavorizate socio-economic / care locuiesc în comunități cu grad de vulnerabilitate crescut care au beneficiat de screening cancer pulmonar
- R11 (2.2) Strategia de comunicare
- R12 (2.2) 1 campanie de informare, consiliere, mobilizare, educare și conștientizare a grupului vulnerabil privind activitățile de prevenție, depistare precoce a cancerului pulmonar dedicată persoanelor din grupurile vulnerabile / defavorizate
- R13 (2.2) 27.118 de persoane care au beneficiat de informare, consiliere, mobilizare, educare și conștientizare privind activitățile de prevenție, depistare precoce a cancerului pulmonar
- R14 (A3.1) Registru de screening cancer pulmonar
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 82.032.595,75 lei, cofinanțată din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Sănătate, PS/627/PS_P1/OP4/ESO4.11/PS_P1_ESO4.11_A1 – „Organizarea și implementarea la nivel național a unui program de prevenție și depistare precoce (screening) și direcționare către diagnostic a cancerului pulmonar”.








