Crucea Roșie Română: Imunizarea cu ROR la copii este recomandată la vârsta de 12 luni (prima doză) și la vârsta de 5 ani (a doua doză)

Crucea Roșie Română atrage atenția părinților asupra importanței vaccinării împotriva rubeolei, boală virală frecventă în rândul copiilor, extrem de contagioasă și uneori asimptomatică, dar care poate avea complicații grave.

Rubeola se manifestă prin erupții cutanate roz-roșii pe față, trunchi și membre, ganglioni limfatici inflamați, febră ușoară, rinoree, obstrucție nazală și dureri în gât. În 25-50% dintre cazuri, infecția nu prezintă simptome, însă este contagioasă cu patru zile înainte și după apariția erupțiilor cutanate.

Două doze de vaccin ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) oferă protecție pe întreaga viață. Conform calendarului național de vaccinare, prima doză se administrează la 12 luni, iar a doua la vârsta de 5 ani.

În lunile martie și aprilie, Crucea Roșie Română susține Campania națională „Copil vaccinat = copil protejat”, demarată de Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Campania urmărește informarea părinților cu privire la importanța vaccinării și prevenirea bolilor contagioase la copii.

„Nu vă panicați și nu luați decizii înainte de a vă informa corect. Vorbiți cu medicul de familie sau cu un specialist și decideți în favoarea copilului dumneavoastră. Vaccinurile salvează vieți!”, transmit reprezentanții Crucii Roșii Române.

Lasă un răspuns

*