Peste 27.000 de copii din România beneficiază de servicii în centrele de zi menite să prevină separarea de familie, în condițiile în care peste 1,2 milioane de copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, arată organizația Salvați Copiii România.
Salvați Copiii România atrage atenția că centrele de zi reprezintă una dintre puținele soluții eficiente pentru menținerea copiilor în familie, prin oferirea de sprijin educațional, social și psihologic.
La începutul anului 2025, în România funcționau 724 de centre de zi, dintre care 360 publice, număr considerat insuficient în raport cu nevoile reale. În lipsa acestor servicii, o parte dintre copii ajung în sistemul de protecție specială, unde la finalul anului 2025 erau înregistrați 33.420 de copii, mulți dintre aceștia fiind separați de familie din cauza sărăciei.
În acest context, Salvați Copiii, în parteneriat cu DGASPC Sector 6, a demarat în 2025 proiectul „Servicii comunitare integrate – Centrul de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți Belvedere”.







