Grupul de studiu #ESGVH, coordonat de prof. univ. dr. Oana Săndulescu, a fost clasat pe primul loc în evaluarea anuală #ESCMID, marcând al doilea an consecutiv în care obține această performanță.
Rezultatul reflectă activitatea științifică și colaborarea internațională din cadrul grupului, dar, după cum subliniază prof. univ. dr. Săndulescu, semnificația depășește clasamentul: „Există o bucurie tăcută în a vedea cum ceva evoluează – nu zgomotos, nu competitiv, ci constant, prin oameni care aleg să construiască împreună.”
Aceasta explică faptul că reușita are la bază munca colectivă și deschiderea profesională: „În efortul susținut al membrilor. În deschiderea de a colabora, dincolo de granițele dintre țări și dintre specialități. În înțelegerea că progresul real nu este niciodată un demers individual, ci unul împărtășit.”
La congresul #ESCMIDGlobal din acest an, grupul #ESGVH a fost prezent cu patru sesiuni acceptate, considerate „o reflectare a energiei, eforturilor și angajamentului unei echipe extraordinare”, contribuind activ la dezvoltarea domeniului bolilor infecțioase prin articole științifice și parteneriate academice.
Dincolo de performanțele profesionale, prof. univ. dr. Oana Săndulescu evidențiază și dimensiunea umană a comunității: „Ceea ce a început ca un grup profesional a început să semene tot mai mult cu o a doua familie, cu o reală comunitate.”
Aceasta mai are un an de mandat în fruntea grupului, perioadă pe care o vede ca pe o oportunitate de a continua dezvoltarea proiectelor și colaborărilor: „Poate tocmai de aceea devin mai atentă la aceste momente, și mai recunoscătoare pentru ele. Și pentru șansa de a construi în continuare, de a conecta oameni și idei, și de a merge împreună mai departe”, a mai transmis prof. univ. dr. Oana Săndulescu.







