Asistenţii medicali reprezintă un element esenţial în funcţionarea sistemului sanitar şi în îngrijirea pacienţilor, prin asigurarea continuităţii actului medical şi sprijinul acordat bolnavilor în toate etapele tratamentului, transmite Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Asistentului Medical, unitatea medicală a transmis un mesaj de apreciere pentru activitatea acestora, subliniind rolul lor constant în îngrijirea pacienţilor şi în susţinerea echipelor medicale.
„Astăzi le spunem «Mulţumesc!» celor care sunt zi de zi lângă pacienţi, în cele mai dificile momente. Asistenţii medicali înseamnă mult mai mult decât proceduri şi tratamente. Înseamnă grijă, răbdare, empatie şi puterea de a oferi alinare atunci când oamenii au cea mai mare nevoie”, se arată în mesajul transmis de unitatea medicală.
Reprezentanţii spitalului subliniază că activitatea asistenţilor medicali este esenţială în toate secţiile, de la îngrijirea pacienţilor internaţi până la intervenţiile din situaţii de urgenţă.
„În fiecare salon, în fiecare gardă, în fiecare intervenţie, prezenţa lor face diferenţa. Sunt cei care veghează permanent la patul bolnavului şi contribuie, prin profesionalism şi dedicare, la funcţionarea întregului sistem medical”, se precizează în mesaj.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, ec. Ion-Marius Savin, a transmis la rândul său un mesaj de apreciere: „Astăzi celebrăm oamenii care oferă nu doar îngrijire medicală, ci şi speranţă, încredere şi sprijin pacienţilor noştri. Profesionalismul, empatia şi devotamentul asistenţilor medicali sunt esenţiale pentru actul medical şi pentru buna funcţionare a spitalului. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi, zi de zi, cu responsabilitate şi suflet. La mulţi ani tuturor asistenţilor medicali!”.








