O fetiţă în vârstă de doar un an şi jumătate a primit o nouă şansă la viaţă în urma unui transplant hepatic pediatric extrem de dificil, realizat de echipe medicale din Bucureşti şi Iaşi, anunţă Agenţia Naţională de Transplant.
Intervenţia a fost una rară şi complexă, iar grefa hepatică transplantată a cântărit aproximativ 250 de grame. Potrivit medicilor, cazul a reprezentat una dintre cele mai dificile intervenţii efectuate în cadrul programului de transplant pediatric.
„Este cel mai mic copil pe care l-am transplantat de când s-a deschis centrul nostru hepatic pediatric. Cu toții suntem puțin stresați, că e cel mai mic”, a declarat prof. dr. Laura Bălănescu, coordonatorul Centrului de Transplant Hepatic Pediatric de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu.
Medicii implicaţi în intervenţie au subliniat presiunea emoţională ridicată asociată unor astfel de operaţii pediatrice. „V-ați rugat la Doamne-Doamne?”, și-a întrebat chirurgul echipa înainte de începerea operației. „În cazul copiilor lucrurile sunt mai complicate, în sensul că presiunea psihoemoțională este mult mai mare”, a afirmat prof. dr. Vlad Brașoveanu înaintea intervenţiei.
În timpul operaţiei, familia copilului a continuat să spere într-un rezultat favorabil. „Să ajute Dumnezeu să se facă bine…”, au transmis apropiaţii fetiţei.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant au precizat că intervenţia a fost posibilă datorită acordului unei familii care a acceptat donarea de organe într-un moment extrem de dificil.
„Un singur donator a salvat mai multe vieți. Un singur «DA» a învins disperarea. Un singur gest a schimbat pentru totdeauna destine”, au transmis reprezentanţii instituţiei.
Agenţia şi-a exprimat totodată recunoştinţa faţă de echipele medicale implicate şi faţă de familiile donatorilor, considerate „adevăraţii eroi nevăzuţi”.








