Prevenția obezității și promovarea unui stil de viață sănătos au fost în centrul unui eveniment organizat pe 22 mai 2026 la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, cu ocazia Zilei Europene de luptă împotriva obezității.
Manifestarea a fost realizată în parteneriat cu Banca Locală de Alimente Sector 6 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și a reunit peste 50 de participanți, fiind dedicată educației pentru sănătate, alimentației echilibrate și prevenirii bolilor asociate excesului ponderal.
„Astăzi, Centrul de Sănătate Sfântul Nectarie, alături de Banca Locală de Alimente Sector 6 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, a organizat un eveniment dedicat Zilei Europene împotriva obezității, având ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos și sublinierea importanței prevenției medicale”, au transmis organizatorii.
Specialiștii prezenți au discutat despre alimentația echilibrată, efectele excesului de greutate asupra sănătății cardiovasculare, rolul activității fizice în menținerea unei greutăți normale și importanța controalelor medicale periodice.
„Alimentația echilibrată și obiceiurile alimentare sănătoase”, „impactul excesului de greutate asupra sănătății cardiovasculare”, „rolul mișcării în menținerea unei greutăți normale” și „importanța prevenției și a controalelor medicale periodice” au fost temele principale abordate.
Evenimentul a inclus intervențiile dr. Claudia Dobromir, director adjunct al Centrului de Sănătate „Sfântul Nectarie”, ale medicului cardiolog dr. Viorela Florina Tomescu, precum și ale lui Adrian Perian, coordonator al programului „Mișcare pentru sănătate” din cadrul DGASPC Sector 6. Organizatorii au transmis, totodată, mulțumiri lui Ovidiu Rusu, director al Băncii Locale de Alimente Sector 6, pentru sprijinul acordat.
Reprezentanții centrului au subliniat importanța prevenției în sănătatea cardiovasculară și au îndemnat populația să efectueze controale periodice.
„Sănătatea inimii începe cu prevenția. Vino la Centrul de Sănătate Sfântul Nectarie pentru un control cardiologic preventiv și fă primul pas spre o inimă mai sănătoasă”, au transmis aceștia.
În cadrul centrului, consultațiile cardiologice sunt asigurate de medicii primari cardiologi dr. Georgeta Florentina Ursu și dr. Viorela Florina Tomescu, care oferă recomandări personalizate pentru menținerea sănătății inimii.







