Astăzi, 11 iunie, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului de Prostată, Spitalul Clinic CF Timișoara trage un semnal de alarmă asupra importanței depistării precoce. Un simplu test de sânge, analiza PSA, poate salva vieți, motiv pentru care se recomandă screening anual începând cu vârsta de 50 de ani.
În România, cancerul de prostată este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la bărbați, iar statisticile arată că unul din șapte români va dezvolta această formă de cancer de-a lungul vieții.
Cancerul de prostată se dezvoltă la nivelul glandei prostate, iar în stadiile incipiente boala evoluează de cele mai multe ori fără simptome evidente, ceea ce face screening-ul și mai important.
Riscul de apariție crește odată cu înaintarea în vârstă, însă există și alți factori care pot favoriza dezvoltarea bolii, precum antecedentele familiale, obezitatea sau anumite modificări genetice.
În fazele de început, majoritatea pacienților nu prezintă simptome. Pe măsură ce boala avansează, pot apărea: dificultăți la urinare, micțiuni frecvente (în special noaptea), senzația că vezica nu se golește complet, sânge în urină sau în lichidul seminal și dureri osoase.
Pentru evaluarea riscului se recomandă consultul urologic, determinarea antigenului prostatic specific (PSA) și, atunci când este necesar, investigații imagistice suplimentare.
În Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara funcționează un Cabinet de Urologie, unde pacienții pot beneficia de investigații complete și de recomandări personalizate pentru depistarea precoce a cancerului de prostată.








