Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) pregătește lansarea procedurilor de achiziție publică pentru furnizarea echipamentelor medicale destinate dotării celor trei spitale regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova, transmite instituția.
Potrivit ANDIS, în etapa premergătoare lansării achizițiilor va fi derulat un proces de consultare și dialog tehnic cu operatorii economici interesați, în vederea pregătirii documentațiilor și stabilirii unor specificații tehnice adaptate pieței.
În cadrul acestui proces sunt incluse echipamente medicale precum aparate de anestezie și ventilație neonatală și adult, echipamente de imagistică medicală avansată (CT mobil, C-arm, O-arm, radiologie mobilă, densitometrie osoasă și sisteme X-ray urologice), sisteme de diagnostic cu ultrasunete, echipamente de endoscopie, artroscopie și laparoscopie, precum și echipamente ECMO, cord-pulmonar și hemodializă, transmite ANDIS.
De asemenea, sunt vizate soluții de robotică și neuronavigație chirurgicală, dar și echipamente pentru bloc operator, inclusiv mese de operație, electrocautere, aspiratoare chirurgicale, microscoape de microchirurgie și sisteme de evacuare a fumului chirurgical.
Potrivit instituției, procesul vizează proiectele de construire a Spitalului Regional de Urgență Iași, Spitalului Regional de Urgență Cluj și a Spitalului Regional de Urgență Craiova – Faza II.
ANDIS îi invită pe operatorii economici interesați să urmărească pagina oficială a instituției pentru informații privind calendarul și etapele viitoare ale procedurii, mai transmite agenția.








