ANI a constatat trei incompatibilități în consiliile de administrație ale unor unități medicale

Agenția Națională de Integritate (ANI) a identificat trei persoane aflate în stare de incompatibilitate în cadrul consiliilor de administrație ale unor unități medicale, ca urmare a analizelor realizate prin sistemul automatizat de prelucrare big-data a declarațiilor de avere și de interese.

Potrivit ANI, analiza extinsă realizată prin acest sistem nu are doar un caracter statistic, ci permite identificarea automată a corelațiilor relevante privind respectarea regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese, generând autosesizări care direcționează activitatea inspectorilor către situații ce necesită verificări aprofundate. Instituția precizează că semnalele rezultate din analiza automatizată nu reprezintă constatări în sine, ci puncte de plecare pentru evaluări individuale, realizate de inspectori prin interpretarea documentată a datelor și aplicarea cadrului legal.

Prin intermediul acestui instrument, inspectorii de integritate au identificat trei cazuri de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților în unități sanitare. Primul caz îl vizează pe JUGĂNARU VICTOR ANTONIU, membru în Consiliul de Administrație al Institutului de Urgențe pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”. Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 9 decembrie 2022 – 15 noiembrie 2025, întrucât a exercitat simultan funcția de membru titular în consiliul de administrație al institutului și funcții de conducere în cadrul Partidului Național Liberal, respectiv vicepreședinte al Departamentului pentru Politici în Sănătate din cadrul Biroului Politic al PNL, Filiala Sector 3. În acest caz, ANI indică încălcarea prevederilor art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Un al doilea caz îl privește pe HĂȚĂGAN OLIMPIU-SORIN, fost membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș. Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 mai 2023 – 27 august 2025, întrucât a deținut simultan funcția de membru supleant în consiliul de administrație al spitalului și funcția de președinte al Organizației PNL Luduș, fiind încălcate aceleași prevederi legale din Legea nr. 95/2006.

Cel de-al treilea caz vizează pe ROMOCEAN PAULA ANA, membru titular în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Potrivit ANI, aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2021 – 22 mai 2023, întrucât a exercitat simultan funcția din cadrul spitalului și o funcție de conducere în cadrul Partidului Uniunea Salvați România, respectiv membru în Biroul Local Timișoara, fiind încălcate aceleași articole din Legea nr. 95/2006.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurilor de evaluare, elementele identificate și drepturile de care beneficiază, inclusiv dreptul de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații relevante.

Potrivit legislației în vigoare, „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind (…) starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”. De asemenea, „Persoana (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

„Activitatea de evaluare se desfășoară cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, dreptului la apărare, precum și a prezumției dobândirii licite a averii. În exercitarea atribuțiilor sale, Agenția Națională de Integritate acționează în concordanță cu principiile anterior enunțate, în limitele și condițiile prevăzute de lege”, transmit reprezentanții ANI.

Lasă un răspuns

*