Noua conducere a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) anunță continuarea demersurilor privind evaluarea și acreditarea spitalelor din România, în contextul preluării mandatului de președinte al instituției pe 11 mai, potrivit unui mesaj publicat de ANMCS.

Reprezentanta instituției a subliniat că ANMCS este „instituția care evaluează și acreditează spitalele din România” și a descris noua funcție drept „o onoare, dar și o responsabilitate pe măsură”.

Potrivit mesajului publicat de instituție, experiența profesională acumulată în ultimii aproape zece ani în sistemul public de sănătate include activitatea desfășurată la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, unde au fost coordonate juridic proiectele prin care Unitatea de Primiri Urgențe și secția ATI au fost dotate cu echipamente esențiale în perioada pandemiei COVID-19, precum și responsabilități în managementul calității.

De asemenea, în cadrul Ministerul Sănătății au fost gestionate proiectele privind spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova, iar în ultimii doi ani activitatea s-a concentrat pe Componenta de Sănătate din PNRR, inclusiv pe ghiduri, evaluări, jaloane și verificări pentru implementarea investițiilor din fonduri europene, transmite sursa citată.

„Pacienţii nu sunt interesaţi de cuvintele „acreditare”, „standarde”, „siguranța pacientului”, dar cu siguranţă au nevoie de un act medical sigur, nu de unul improvizat”, se arată în mesajul publicat de ANMCS.

Potrivit sursei citate, instituția își propune să explice publicului modul în care sunt verificate spitalele, cum se acordă acreditarea și de ce aceste proceduri sunt importante pentru siguranța pacientului.

„Calitatea în sănătate nu e un moft, ci o necesitate!”, se mai arată în mesajul transmis de noua conducere a ANMCS.