ANSP: Renunțarea la fumat aduce beneficii majore pentru sănătate

Renunțarea la fumat aduce beneficii importante pentru sănătate și reprezintă una dintre cele mai semnificative decizii pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, respiratorii și oncologice. Agenția Națională pentru Sănătate Publică subliniază că dependența de nicotină este puternică și de lungă durată, însă, cu hotărâre, perseverență și sprijin adecvat, renunțarea este posibilă.

Beneficiile renunțării la fumat apar atât pe termen scurt, cât și pe termen lung: la 20 de minute scade ritmul cardiac și tensiunea arterială; după 12 ore, nivelul de monoxid de carbon din sânge revine la normal; în 2–12 săptămâni, circulația sanguină se îmbunătățește și funcția pulmonară crește; în 1–9 luni, tusea se diminuează și respirația se normalizează. Pe termen lung, după un an, riscul de boală coronariană scade cu 50%; după 5 ani, riscul de accident vascular cerebral este redus; după 10 ani, riscul de cancer pulmonar scade la jumătate față de cel al unui fumător; iar după 15 ani, riscul de boală coronariană este similar cu cel al unui nefumător.

În acest context, Agenția Națională pentru Sănătate Publică marchează anual Ziua Națională de Renunțare la Tutun, în a treia zi de joi a lunii noiembrie. Genericul ediției din acest an, „E timpul să respiri curat”, subliniază importanța renunțării la produsele din tutun și nicotină și îndeamnă consumatorii să facă o alegere conștientă pentru sănătate, inspirând adoptarea unui stil de viață sănătos și recâștigarea libertății de a respira curat.

Lasă un răspuns

*