Consiliul Județean Arad continuă investițiile în modernizarea sistemului sanitar, iar Spitalul Municipal Arad traversează cea mai amplă transformare din ultimii 250 de ani, potrivit președintelui CJ Arad, Iustin Cionca.
În cadrul unei întâlniri cu medicii de la Spitalul Municipal, la care a participat și vicepreședintele Sergiu Bîlcea, conducerea Consiliului Județean Arad a prezentat calendarul următoarelor investiții în infrastructura medicală.
Potrivit lui Iustin Cionca, în 23 iunie vor fi deschise ofertele pentru noua etapă de modernizare a spitalului, proiect care include amenajarea de băi în fiecare salon, pentru creșterea confortului pacienților și alinierea unității medicale la standarde moderne.
Președintele CJ Arad a anunțat că, până la finalul lunii iunie – mijlocul lunii iulie, trebuie finalizate și lucrările finanțate prin PNRR, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, investiție cofinanțată din bugetul Consiliului Județean Arad.
În cadrul discuțiilor cu medicii au fost analizate și probleme legate de ventilația saloanelor până la finalizarea următoarei etape de modernizare, necesitatea reabilitării blocului operator al Secției Chirurgie și achiziționarea unor unități UPS pentru protejarea aparaturii medicale împotriva fluctuațiilor de tensiune.
„La o asemenea lucrare mare care se desfășoară la Spitalul Municipal ar fi trebuit să închidem spitalul și să mutăm toți pacienții, dar efectiv nu am avut unde. Știu că a fost un deranj și încă va mai fi, dar am avut șansa să câștigăm bani europeni cu care poate altădată nu ne vom mai întâlni și ar fi fost păcat să nu profităm. Îmi doresc o soluție tehnică modernă pentru ventilație, una care să facă față și în următoarele decenii”, a declarat Iustin Cionca.
Discuțiile au vizat și proiectele de viitor ale Spitalului Municipal Arad, printre care demolarea unor corpuri vechi de clădire, reorganizarea parcării și continuarea eficientizării circuitelor medicale.
Spitalul Municipal Arad este administrat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, iar lucrările de modernizare sunt realizate din fonduri europene și din fonduri alocate de Consiliul Județean Arad.








