Asociaţia OncoHelp organizează, pe 20 septembrie, la Timişoara, Crosul OncoHelp 2026, eveniment caritabil prin care îşi propune să strângă 18.500 de euro pentru achiziţionarea a doi detectori speciali necesari tratării prin stereotaxie a tumorilor de doar câţiva milimetri.

Echipamentele „MicroDiamond” şi „Camera de ionizare T-REF” sunt necesare Laboratorului de Radioterapie al Asociaţiei OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp pentru tratarea prin stereotaxie a tumorilor cu dimensiuni de la câţiva milimetri până la 2 centimetri.

Stereotaxia este una dintre cele mai precise tehnici de radioterapie şi permite administrarea unor doze mari de radiaţii asupra unei ţinte tumorale bine delimitate, cu protejarea ţesuturilor sănătoase din jur. În cazul formaţiunilor foarte mici, cu cât tumora este mai mică, cu atât câmpul de iradiere este mai redus, iar măsurarea dozei devine mai dificilă.

„În stereotaxie vorbim despre o precizie foarte mare. Cu cât formaţiunea pe care vrem să o tratăm este mai mică, cu atât câmpul de iradiere este mai redus şi măsurarea dozei devine mai dificilă. Detectorii pe care vrem să îi achiziţionăm sunt special concepuţi pentru asemenea situaţii şi ne vor permite să facem măsurătorile necesare pentru tratamentul stereotaxic al unor tumori de dimensiuni foarte mici. Practic, achiziţia lor ne va permite să extindem gama de tratamente pe care le putem oferi pacienţilor noştri”, spune dr. Anca Croitoru, medic primar radioterapie la Asociaţia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Cele două echipamente vor completa dotarea existentă a Laboratorului de Radioterapie şi vor permite realizarea măsurătorilor necesare pentru tratamentele stereotaxice.

„În fiecare an, Crosul OncoHelp a avut un obiectiv concret. Am alergat pentru echipamente de care pacienţii noştri aveau nevoie şi, de fiecare dată, oamenii care au venit alături de noi au făcut posibilă achiziţionarea lor. Anul acesta avem nevoie de 18.500 de euro pentru cei doi detectori. Fiecare înscriere, fiecare donaţie înseamnă încă un pas spre atingerea acestui obiectiv. Dar Crosul OncoHelp nu înseamnă doar strângere de fonduri. Înseamnă şi mişcare, iar sportul este una dintre componentele importante ale unui stil de viaţă sănătos. Şi, poate cel mai important, înseamnă sute de oameni care aleargă împreună pentru pacienţii oncologici şi care transmit acelaşi mesaj: există viaţă şi după cancer”, spune dr. Valeriu Borugă, manager Asociaţia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

În 2026 sunt organizate două curse, cea de 3,5 km, accesibilă începătorilor, şi cea de 10 Km, recomandată alergătorilor profesionişti.

Crosul va avea loc în Parcul Alpinet din Timişoara, iar startul este programat la ora 10.00. Înscrierile se vor efectua online pentru cele două curse, dar şi la faţa locului, în ziua evenimentului, începând cu ora 09:00.

Kit-urile de participare se eliberează în zilele de 18 şi 19 septembrie, la sediul de pe strada Rusu Şirianu nr. 34 din Timişoara – Laboratorul de Radioterapie OncoHelp, dar şi în ziua evenimentului, începând cu ora 9.00.

Donaţia minimă este de 50 de lei pentru cursa de 3,5 km şi de 100 de lei pentru cursa de 10 km.