Asociația OncoHelp: Testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, fără bilet de trimitere

Asociația OncoHelp a demarat astăzi o campanie de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, fără bilet de trimitere, adresată femeilor cu vârste între 25 și 65 de ani.

Investigațiile se desfășoară în fiecare zi de miercuri, în intervalul orar 9:00 – 16:00, la Centrul de Oncologie OncoHelp, în baza unei programări telefonice.

Campania include un consult inițial, urmat de efectuarea testului Babeș-Papanicolau, una dintre cele mai eficiente metode de depistare timpurie a leziunilor precanceroase.

Reprezentanții Asociației OncoHelp atrag atenția asupra importanței prevenției, în contextul în care, anul trecut, au fost înregistrate peste 1.800 de internări pentru cancer de col uterin în cadrul centrului.

Deși este o afecțiune care poate fi prevenită și tratată dacă este descoperită la timp, cancerul de col uterin continuă să afecteze un număr ridicat de femei din România.

Țara noastră se situează pe primul loc în Uniunea Europeană atât în ceea ce privește incidența, cât și mortalitatea asociată acestei boli, în ciuda faptului că prevenția este posibilă prin vaccinarea anti-HPV și prin controale regulate, inclusiv testarea Babeș-Papanicolau.

Lasă un răspuns

*